StiripesurseSintezeGuvernatorul palestinian al Ierusalimului, arestat de poliţia israeliană

Guvernatorul palestinian al Ierusalimului, arestat de poliţia israeliană

Publicat:

Poliţia israeliană l-a arestat duminică pe guvernatorul palestinian al Ierusalimului, Adnan Gheith, care ar fi încălcat un ordin dat anterior de autorităţi, au anunţat poliţia şi avocatul său, potrivit France Presse, potrivit Agerpres.

Gheit a fost arestat, iar apoi eliberat în mai multe rânduri în ultimele luni de autorităţile israeliene.

Citește și : Organizatorii protestelor din Sudan cer un guvern civil în discuţiile cu liderii militari

Avocatul său, Mohammed Mahmoud, a declarat că Gheith primise o interdicţie de şase luni de a se duce în Cisiordania, teritoriu palestinian ocupat de Israel, şi de a contacta acolo anumite persoane, iar poliţia israeliană îl acuză că ar fi încălcat acest ordin.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld, a confirmat că Adnan Gheith a fost arestat şi interogat, dar nu a oferit alte detalii.


Agenţia de presă oficială palestiniană Wafa a anunţat că el fusese eliberat mai târziu în cursul zilei de duminică şi condamnat la o amendă de 1.000 de shekeli (250 de euro).

Poliţia israeliană desfăşurase deja o anchetă asupra lui Gheith, pe care îl suspecta de implicare în arestarea în octombrie trecut de Autoritatea palestiniană a lui Issam Akel. Acest americano-palestinian este acuzat de palestinieni că ar fi participat la vânzarea unui imobil situat în Ierusalimul de Est – partea palestiniană a oraşului – unor cumpărători evrei.

Aceste vânzări sunt considerate drept o trădare de către palestinieni, care se opun cumpărării de către coloniştii israelieni a proprietăţilor situate în Ierusalimul de Est anexat.

Poliţia israeliană îl suspecta pe Gheith că ar fi colaborat cu forţele de securitate ale Autorităţii palestiniene la arestarea lui Issam Akel la Ierusalim, în timp ce acestea nu au mandat să opereze în oraş.

Guvernatorul palestinian al Ierusalimului nu exercită nicio autoritate asupra oraşului, inclusiv în partea estică anexată de Israel. Dar el este un înalt responsabil al administraţiei palestiniene.

Citește și : Zelensky, câștigător al primului tur al alegerilor din Ucraina, nu s-a prezentat la dezbaterea cu Poroșenko

Potrivit unor înalţi oficiali palestinieni, numeroasele arestări ale guvernatorului palestinian au scopul de a exercita presiuni asupra palestinienilor pentru a-l elibera pe Akel. Acesta din urmă a fost condamnat la o pedeapsă de închisoare pe viaţă de un tribunal palestinian, dar a fost autorizat ulterior să plece în SUA, potrivit presei.

Israelul a ocupat Ierusalimul de Est după Războiul de Şase Zile în 1967 şi l-a anexat apoi, ceea ce nu a fost niciodată recunoscut de comunitatea internaţională.

Circa 320.000 de palestinieni trăiesc în Ierusalimul de Est şi speră că aici va fi capitala statului la care ei aspiră.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.