StiripesurseȘtirile zileiGuvernatorul Texasului a promulgat o lege electorală aprig contestată

Guvernatorul Texasului a promulgat o lege electorală aprig contestată

Publicat:

Guvernatorul republican al Texasului Greg Abbott a promulgat o lege electorală, aprig denunţată de către democraţi, care văd în ea o restricţie a accesului la urne, la mai puţin de o săptămână după intrarea în vigoare a unei controversate legi împotriva avortului în acest stat american mare, relatează AFP, scrie news.ro .

Această lege electorală vizează, porivit apărătorilor ei republicani, să facă alegerile mai sigure şi să armonizeze reglementările din acest stat cu 29 de milioane de locuitori.

Citește și : Ungaria a pus piatra de temelie pentru Fabrica Naţională de Vaccinuri în Debrecen

Însă ea intră într-o mişcare de fond în Statele Unite, alimentată de acuzaţii – nefondate – de fraude masive în alegerile prezidenţiale din 2020, răspândite de către perdantul republican Donald Trump.

Începţnd din ianuarie, cel puţin 18 state americane au adoptat 30 de legi electorale restrictive, iar alte zeci de legi sunt încurs de examinare, potrivit grupului de reflecţie Brennan Center for Justice.


Legea texană interzice votul ”drive-in”, care s-a răspândit în 2020, în timpul pandemiei covid-19, în vederea evitării unor cozi lungi de aşteptare, şi instaurează numeroase restricţii la vorul prin corespondenţă.

Criticii textului consideră că aceste restricţii vizează mai ales dispoziţii care facilitează votul minorităţilor, mai ales al afroamericanilor, care votează în general cu democraţii.

Democraţii au promis să lanseze recursuri judiciare cu scopul de abloca legea.

Însă guvernatorul Greg Abbott s-a declarat ”extrem de încrezător” în faptul că acastă lege va fi ”validată la tribunal”.

”Ea facilitează accesul la vot”, a subliniat el marţi, în faţa camerelor de luat imagini, în oraşul Tyler, în Texas.

”Nimeni care are dreptul să voteze nu va fi privat de oportunitatea de a vota. (Legea) complică, în schimb, sarcina celor care trişează şi care vor să depună un buletin ilegal”, a apreciat el.

Guvernatorul republican a subliniat că noua lege permite votul timp de 12 zile înaintea unui scrutin şi că anumiţi alegători pot obţine să voteze în timpul serviciului, în contextul în care alegerile federaşe sunt organizate în ziua de marţi în Statele Unite.

Această lege – care nu-i convinge pe democraţi – ”va complica şi mai mult” accesul la urne al texanilor, a denunţat liderul democraţilor în Camera Reprezentanţilor din Texas Chris Turner.

În timpul examinării acestei legi, în primăvară, preşedintele american Joe Biden a denunţat un ”asalt împotriva democraţiei”.

Anumite prevederi foarte polemice au fost retrase între timp.

Citește și : Guvernul sloven, obligat de justiție să finanţeze agenţia de presă STA

În acelaşi stat vast din sudul Statelor Unite a intrat în vigoare, săptămâna trecută, o lege care face ilegală uriaşa majoritate a întreruprii voluntare a sarcinii.

Şi în acest caz, administraţia Biden a denunţat legea, însă Casa Albă dispune de puţine pârghii pentru a o bloca.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.