StiripesursePoliticăGuvernul alocă sprijin financiar familiilor din Aluniș, Râșcani, care au suportat...

Guvernul alocă sprijin financiar familiilor din Aluniș, Râșcani, care au suportat pagube în urma ploilor din vară

Publicat:

Executivul a decis astăzi alocarea a 513 mii de lei pentru sprijinul locuitorilor din satul Aluniș, raionul Râșcani, care au suportat pagube în urma ploilor din luna iulie curent, însoțite de grindină și vânt puternic, transmite MOLDPRES.

O parte din bani vor fi direcționați către reparația grădiniței „Alunelul”, astfel încât copiii să se poată întoarce în siguranță la activitățile educaționale, iar restul – pentru sprijinirea celor 48 de familii ale căror locuințe au fost avariate în urma intemperiei.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

Banii vor fi alocați din fondul de intervenție al Guvernului.

Ploaia torențială din 25 iulie curent a adus pagube semnificative pentru locuitorii din satul Aluniș, raionul Râșcani. Grindina și vântul puternic au afectat casele oamenilor, grădinița din sat, dar și mici afaceri locale.


Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu cere Guvernului Tofan să-și respecte promisiunile

Membrii noului Guvern de la Chișinău, condus de prim-ministrul Vasile Tofan, au depus miercuri jurământul de învestire în fața președintei Republicii Moldova, Maia Sandu....

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari. Bolea: ‘Nicio navă nu navighează sub pavilionul Republicii Moldova’

În Moldova ar putea fi deschise școli de marinari, după transpunerea integrală a legislației europene în domeniu. Declarația a fost făcut de vicepremierul Vladimir...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

ANRE propune un tarif la gaze apropiat de cel solicitat de Energocom

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune un tarif la gazele naturale apropiat de cel solicitat de Energocom. Reglementatorul estimează un preț de 18,80...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.