StiripesurseSocialGuvernul ar putea declara mâine zi scurtă de lucru

Guvernul ar putea declara mâine zi scurtă de lucru

Publicat:

Centrul Național de Management al Crizelor (CNMC) anunță măsuri la nivel național în contextul condițiilor meteorologice nefavorabile prognozate pentru perioada 30 ianuarie – 2 februarie. În acest sens, instituția a propus Guvernului examinarea posibilității de reducere a zilei de muncă pentru vineri, 30 ianuarie, intervalul urmând să fie stabilit de fiecare instituție în parte, în funcție de specificul activității.

Potrivit prognozelor Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile se vor înregistra precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare, iar temperaturile vor scădea treptat, devenind negative inclusiv pe parcursul zilei. În intervalul 31 ianuarie – 2 februarie, minimele nocturne vor coborî semnificativ, ceea ce poate duce la formarea poleiului și ghețușului, reducerea vizibilității și înrăutățirea condițiilor de trafic.

Citeşte şi: ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi – Stiripesurse.md

CNMC a dispus mobilizarea tuturor serviciilor responsabile pentru prevenirea și gestionarea efectelor intemperiilor. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va coordona circulația pe drumurile naționale, va interveni la deszăpezire și combaterea lunecușului și, dacă va fi necesar, ar putea restricționa temporar circulația camioanelor de mare tonaj, în cooperare cu Poliția.

Ministerul Afacerilor Interne va intensifica patrulările pe principalele trasee naționale și va interveni în zonele cu risc sporit de accidente. Ministerul Apărării va putea oferi, la solicitare, tehnică specială pentru intervenții pe segmentele cele mai afectate.


Totodată, Ministerul Energiei va menține echipele mobile pregătite pentru intervenții în caz de avarii sau întreruperi de curent, iar Ministerul Sănătății va asigura capacitatea de reacție a serviciilor medicale. Ministerul Muncii și Protecției Sociale va acorda sprijin persoanelor și familiilor vulnerabile prin intermediul serviciilor sociale.

Autoritățile recomandă cetățenilor să limiteze deplasările neesențiale, să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să se asigure că autoturismele sunt echipate corespunzător pentru sezonul rece. De asemenea, este recomandată atenție sporită pe trotuare și la traversarea carosabilului, precum și sprijinirea persoanelor vulnerabile.

Mediul de afaceri este îndemnat să evalueze impactul vremii asupra activităților economice și, unde este posibil, să organizeze munca la distanță. Autoritățile publice locale trebuie să monitorizeze permanent situația, să asigure deszăpezirea și combaterea lunecușului pe drumurile locale și să mențină accesul către instituțiile esențiale.

CNMC precizează că va monitoriza în continuare evoluția situației și va reveni cu actualizări, în funcție de dinamica condițiilor meteorologice. În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Serviciul 112.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dispute între MEC și Primăria Chișinău pe rețele. Mărul discordiei – reforma RESTART

Noi dispute între Ministerul Educației și Primăria Chișinău, de această dată pe subiectul transferului școlilor din subordinea APL-urilor în cea a autorităților teritoriale de...

Igor Grosu comentează blocajul privind alegerile din Găgăuzia

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei. Citește și: Escrocheriile online și telefonice...

Victor Negrescu: Scenariul unirii Moldovei cu România trebuie luat în considerare

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, citat de agenția INFOTAG, consideră că unificarea Moldovei cu România trebuie luată în considerare. Citește și: Deputatul Costiuc denunță reangajarea...

Explozie la Durlești. Au explodat patru butelii de gaz

UP DATE:  Pompierii din municipiul Chișinău au intervenit, în această după amiază,  pe strada Cărtușa nr. 101 din orașul Durlești, după ce a fost raportată...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.