Guvernul britanic suspendă programul de ajutor destinat poliției siriene privind finanțarea unor grupuri extremiste

Publicat:

Guvernul britanic a anunţat luni suspendarea unui program de ajutor destinat unei forţe de poliţie într-o zonă rebelă din Siria, în urma informaţiilor privind deturnări de fonduri şi finanţarea unor grupuri extremiste, relatează agerpres .

Cazul se referă la programul Access to Justice and Community Security Project (Ajacs), condus de o organizaţie privată, Adam Smith International, ce avea drept scop să sprijine Poliţia Siriană Liberă (FSP).


Însă, potrivit emisiunii BBC Panorama, această forţă de poliţie a comis execuţii sumare şi a fost uneori nevoită să predea bani grupului extremist Nureddin al-Zenki.

Potrivit emisiunii britanice, poliţiştii sunt numiţi de Frontul al-Nosra (Jabhat al-Nosra), ramura siriană a Al-Qaida, şi fonduri sunt deturnate prin prezenţa unor persoane decedate sau fictive pe listele de plată.

Citește și : Marea Britanie şi Uniunea Europeană (UE) au ajuns la un compromis asupra frontierei irlandeze după Brexit

“Ministerul de Externe britanic a suspendat acest program până când acuzaţiile vor fi verificate”, a declarat luni un purtător de cuvânt al diplomaţiei britanice. Ministrul de externe britanic Boris Johnson a anunţat recent un pachet suplimentar de patru milioane de lire sterline pentru FSP.

“Luăm foarte în serios orice acuzaţie de cooperare cu grupuri teroriste şi încălcări ale drepturilor omului”, a adăugat purtătorul de cuvânt britanic, subliniind totuşi că “într-un mediu atât de dificil, nicio activitate nu este lipsită de risc”.

La rândul său, Adam Smith International a respins ferm informaţiile oferite de Panorama.

“Am administrat eficient banii contribuabililor pentru a lupta împotriva terorismului, pentru a asigura securitatea comunităţilor siriene şi pentru a reduce riscurile semnificative asociate operaţiunilor într-o zonă de război”, a declarat un purtător de cuvânt al organizaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.