StiripesurseȘtirile zileiGuvernul canadian SCAPĂ de un vot de neîncredere asupra bugetului

Guvernul canadian SCAPĂ de un vot de neîncredere asupra bugetului

Publicat:

Guvernul minoritar al Canadei condus de premierul Justin Trudeau a supravieţuit luni seara unui vot de neîncredere asupra bugetului în parlament, îndepărtând astfel perspectiva unor alegeri anticipate care să fie convocate în această primăvară, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Cu 178 de voturi “pentru” şi 159 “împotrivă”, deputaţii Camerei Comunelor (camera inferioară) au aprobat bugetul de relansare post-pandemie în valoare de 101,4 miliarde de dolari canadieni (67 miliarde de euro) pentru trei ani, prezentat săptămâna trecută de guvernul liberal.

Citește și: O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean

Guvernul Trudeau a putut conta pe susţinerea Noului Partid Democrat (NPD, stânga), a patra cea mai importantă formaţiune din Camera Comunelor, care a anunţat că nu vrea să provoace alegeri în plină pandemie.

Bugetul pentru anul 2021-2022, intrat în vigoare de la 1 aprilie, mai trebuie să fie aprobat de Senat (camera superioară a parlamentului), o formalitate aşteptată să aibă loc mai târziu săptămâna aceasta.


Opoziţia ar mai putea încerca să facă să cadă guvernul printr-un vot asupra unei legi ce consfinţeşte intrarea în vigoare a bugetului, aşteptată în următoarele câteva săptămâni, înainte de vacanţa de vară.

După acest termen limită şi odată ameninţarea COVID-19 estompată, Justin Trudeau, pe un prim loc confortabil în sondaje, ar putea fi tentat la toamnă să provoace alegeri anticipate, în speranţa de a obţine din nou majoritatea absolută în parlament, pe care a pierdut-o în urma scrutinului din octombrie 2019.

Elementul central al bugetului prevede o investiţie de 30 de miliarde de dolari în decurs de cinci ani pentru înfiinţarea unei reţele de grădiniţe şi creşe publice “de mare calitate” şi cu preţuri mici, pentru a încuraja participarea femeilor pe piaţa muncii.

Citește și: Fotbalul englezesc BOICOTEAZĂ total rețelele sociale ca răspuns la abuzul online

Circa 17,6 miliarde de dolari canadieni suplimentari (11,6 miliarde de euro) ar urma să servească la “accelerarea tranziţiei verzi”, prin sprijinirea fiscală a întreprinderilor în vederea reducerii amprentei lor de carbon sau prin susţinerea proiectelor de transport în comun în mai multe mari oraşe ale Canadei.

Partidul Conservator, principalul partid de opoziţie, a votat împotriva bugetului, la fel ca Verzii şi secesioniştii din Blocul din Quebec.

După ce a atins un nivel record în 2020, deficitul bugetar al Canadei pentru anul în curs ar urma să ajungă la 154,7 miliarde de dolari canadieni, 6,4% din PIB.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

Noul premier cere oprirea controalelor sufocante asupra antreprenorilor

Premierul Vasile Tofan a cerut Guvernului să vină, până la 9 septembrie, cu un set de măsuri pentru reducerea controalelor abuzive sau excesive asupra...

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.