StiripesurseExterneGuvernul ceh majorează vârsta de pensionare dincolo de 65 de ani

Guvernul ceh majorează vârsta de pensionare dincolo de 65 de ani

Publicat:

Guvernul ceh majorează vârsta de pensionare dincolo de 65 de ani

Guvernul ceh a anunţat marţi că a aprobat o reformă a pensiilor care majorează vârsta de pensionare dincolo de 65 de ani, pentru a face faţă îmbătrânirii populaţiei, informează AFP.

Reforma, care ar urma să intre în vigoare în 2024, va fi prezentată în Parlament, unde Guvernul deţine majoritatea, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și : Andrei Galațchi, ‘omul lui Șor’ a fost eliberat din arest preventiv

“Această reformă va garanta pensii demne persoanelor care în prezent au 30 sau 40 de ani. Dacă nu am fi aprobat această reformă, sistemul de pensii s-ar fi prăbuşit, mai devreme sau mai târziu”, declarat premierul ceh Petr Fiala.

Vârsta de pensionare a crescut constant şi în prezent este plafonată la 65 de ani pentru cei născuţi după 1971.


Reforma prevede că vârsta de pensionare va creşte odată cu speranţa de viaţă şi va fi fixată în fiecare an pentru persoanele care urmează să împlinească 50 de ani. În urma acestei reforme, o persoană medie din Cehia va trăi 21,5 ani la pensie.

Conform prognozelor Guvernului de la Praga, deficitul sistemului public de pensii va ajunge la 1% din Produsul Intern Brut în 2050, comparativ cu 5% în absenţa reformei.

“În 2000, Cehia avea un pensionat la fiecare cinci persoane. În 2050, proporţia va fi de un pensionar la două persoane. Este clar că trebuie să acţionăm”, a adăugat premierul Fiala.

Citește și : Adjunctul lui Şoigu, unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, riscă 15 ani de închisoare pentru că a luat mită

Pensia minimă în Cehia va fi majorată la 20% din salariul mediu, iar persoanele care au avut un serviciu cu grad mare de risc vor putea să iasă la pensie cu până la cinci ani mai devreme.

Cehia este o ţară membră a Uniunii Europene cu o populaţie de 10,9 milioane de locuitori şi a cărei economie depinde foarte mult de producţia de automobile şi exporturile spre zona euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Roboți, drone și submarine, într-o misiune fără precedent în Groenlanda. Miza: viitorul oceanelor

O echipă internațională de cercetători a plecat joi spre Groenlanda, într-o misiune fără precedent. Timp de aproape șase săptămâni, roboți, drone și submarine autonome...

China are o armă economică ce poate afecta Europa și SUA. Impactul ar putea fi masiv

Implementarea integrală a restricțiilor impuse de China asupra exporturilor de metale rare ar putea pune în pericol producții industriale din afara țării în valoare...

390.000 de euro pentru un sat întreg din Germania. Oferta care rivalizează cu prețul unui apartament

O proprietate neobișnuită din estul Germaniei a fost scoasă la vânzare pentru 390.000 de euro, o sumă comparabilă cu prețul unui apartament sau al...

Misterul unei comori uriașe. Primele artefacte recuperate după 300 de ani de pe ‘Sfântul Graal’

Arheologii au recuperat primele obiecte din epava San José, supranumită „Sfântul Graal” al epavelor, care ar ascunde o comoară estimată la 31 de miliarde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.