StiripesurseExterneGuvernul creează un Grup consultativ care va sprijini procesul de integrare...

Guvernul creează un Grup consultativ care va sprijini procesul de integrare europeană a Republicii Moldova

Publicat:

Guvernul va crea un Grup consultativ format din 10 tineri, care va sprijini procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și va promova valorile europene în comunitățile din întreaga țară. Anunțul a fost făcut astăzi de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, în cadrul unei întâlniri cu peste 100 de membri ai Eurocluburilor, relatează MOLDPRES.

Grupul va fi format din 10 tineri activi din diverse regiuni, care vor lucra cot la cot cu autoritățile pentru a identifica și implementa soluții acolo unde este nevoie și pentru a fi mesageri ai valorilor europene în comunitățile lor.

Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE

„Toate aplauzele pe care le-am primit ca țară se datorează muncii în echipă. Voi v-ați făcut partea voastră, noi ne-am făcut partea noastră, și doar împreună am reușit să realizăm lucruri frumoase în ultimele 12 luni și să fim apreciați la cel mai înalt nivel. Vreau să continuăm să muncim împreună, mai avem mult de lucru, iar rolul vostru este esențial”, a declarat viceprim-ministra.

Totodată, Cristina Gherasimov a subliniat importanța implicării tinerei generații în procesul de aderare la Uniunea Europeană și i-a încurajat pe tineri să continue să facă echipă, împreună cu întreaga societate, pentru a promova valorile europene în fiecare comunitate.


Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, a subliniat că vocea lor este esențială în conturarea parcursului european al țării și a apreciat interesul elevilor și studenților pentru educație, reforme și oportunități de dezvoltare în UE.

„M-a bucurat diversitatea întrebărilor – de la oportunitățile de educație în UE și consolidarea sistemului de învățământ al Republicii Moldova, până la reformele pe care țara trebuie să le realizeze pe calea aderării la UE. Mulți au fost, de asemenea, curioși în legătură cu parcursul meu profesional. Le-am povestit cu plăcere despre studiile mele și despre experiența în diplomație, inclusiv rolul meu actual de Ambasadoare a Uniunii Europene în Republica Moldova”.

Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE

Tinerii selectați de Consiliul Național al Tineretului din Moldova vor avea ocazia să participe la o vizită de studiu în Danemarca, sprijinită de Consiliul Tineretului danez. Aceștia vor prelua bune practici privind implicarea tinerilor în procesele decizionale, pe care ulterior le vor aplica acasă, în comunitățile din care provin.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.