Guvernul grec a adoptat noua definiţie a violului în Codul Penal revizuit

Publicat:

Parlamentul grec a adoptat joi noua definiţie a violului în Codul Penal revizuit, acceptând în cele din urmă ca aceasta să aibă în vedere lipsa consimţământului, în urma presiunilor mişcărilor feministe şi ONG-ului Amnesty International, care au cerut să fie puse în aplicare criteriile Convenţiei de la Istanbul, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

În proiectul iniţial se menţiona că infracţiunea de viol este comisă numai atunci când există şi violenţă fizică, fapt care în opinia mişcărilor feministe elene şi a celor de la Amnesty International contravine Convenţiei de la Istanbul, ce solicită ca definiţia violului să plece de la lipsa consimţământului, opinie susţinută şi de către deputate din partidul de guvernământ Syriza, inclusiv secretara generală pentru egalitate de gen, Fotini Kuvela.


Citește și : Accident la o şcoala militară din statul american New York – Un mort şi peste 20 de răniţi

Ministrul grec al justiţiei, Mijalis Kaloyiru, a anunţat cu câteva minute înainte de votul din plenul parlamentului că noul Cod Penal va sancţiona cu zece ani de închisoare ”întreţinerea unui act sexual fără consimţământul victimei”. Legislativul a aprobat această prevedere, cu ajutorul voturilor partidului de stânga Syriza şi ale celui centrist To Potami.

Mişcările de apărare a drepturilor omului au salutat această revizuire a Codului Penal, pe care au descris-o drept o ”victorie istorică pentru mişcarea feministă şi drepturile omului”. Şi platforma feministă denumită ”Fără consimţământ este viol”, creată special pentru a împiedica adoptarea definiţiei iniţiale care prevedea că delictul de viol ar implica şi violenţa fizică, nu doar lipsa consimţământului, şi-a manifestat satisfacţia pentru reuşita demersului ei.

Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice (cunoscută şi sub numele de Convenţia de la Istanbul) a fost până în prezent ratificată de 20 de ţări membre ale Uniunii Europene, inclusiv de România (în luna mai 2016).

Citește și : Trump şi Macron insistă că SUA şi Franța au aceleaşi obiective privind Iranul

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.