Guvernul italian a adoptat un decret de 25 de miliarde de euro pentru sprijinirea familiilor şi firmelor afectate de pandemia de COVID-19

Publicat:

Guvernul italian a adoptat luni un decret care conţine măsuri în valoare de circa 25 de miliarde de euro pentru a sprijini familiile şi firmele afectate de pandemia de COVID-19, dând asigurări că noi măsuri vor fi luate în aprilie, relatează AFP, scrie agerpres.

Potrivit ministrului Economiei şi Finanţelor, Roberto Gualtieri, Roma va injecta astfel lichidităţi în sistemul financiar, fără a preciza suma, şi speră, datorită unui efect de levier, să obţină un “flux” de 340 de miliarde de euro suplimentare în favoarea gospodăriilor şi companiilor.


Citește și : Federaţia croato-musulmană din Bosnia declară STARE de DEZASTRU

Concret, din cele 25 de miliarde de euro, “peste 10 miliarde vor fi destinate sprijinirii locurilor de muncă şi angajaţilor”, a spus el într-o conferinţă de presă la sfârşitul consiliului de miniştri.

“Nimeni nu trebuie să îşi piardă locul de muncă”, a declarat el.

O altă parte importantă din această sumă, de 3,5 miliarde de euro, va fi destinată sistemului sanitar naţional şi protecţiei civile, aflate în prima linie în lupta împotriva epidemiei, care a făcut deja peste 1.800 de morţi în Italia, ţara cea mai afectată din Europa.

Gualtieri nu a precizat nici sumele prevăzute pentru a finanţa amânarea plăţii de taxe, impozite şi diverse contribuţii, dar nici cele pentru a susţine diferite sectoare economice.

Ministrul Economiei şi Finanţelor a subliniat totuşi că Italia “mizează pe fonduri europene” pentru decretul care va fi adoptat în aprilie.

Citește și : Amenzi aspre pentru israelienii care propagă fake news

Premierul Giuseppe Conte a ţinut la rândul său un scurt discurs, în care a încercat să ridice moralul populaţiei anunţând măsuri economice.

“Nimeni nu va fi abandonat”, a dat el asigurări, adăugând că “putem fi mândri că suntem italieni, împreună vom reuşi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.