StiripesurseExterneGuvernul italian decretează 'mama tuturor reformelor' pentru diminuarea birocrației

Guvernul italian decretează ‘mama tuturor reformelor’ pentru diminuarea birocrației

Publicat:

Guvernul Italiei a aprobat marţi un pachet de măsuri care ar trebui să reducă birocraţia, considerată de multă vreme un obstacol în calea creşterii economiei naţionale, a treia ca mărime din zona euro, transmite Reuters, potrivit agerpres. Aşa-numitul ‘decret de simplificare’, anunţat de premierul Giuseppe Conte ca ‘mama tuturor reformelor’, a ajuns aproape de forma finală după câteva săptămâni de negocieri politice.

După o şedinţă de guvern încheiată luni noaptea târziu, au mai rămas de stabilit doar câteva detalii ale decretului. Reuters a consultat versiunea de 174 de pagini propusă şi informează că sunt acoperite multe sectoare, cum ar fi licitaţiile publice, informatizarea, regulile pentru creşterea capitalului social al companiilor şi răspunderea penală a unor oficiali din aparatul de stat.

Citește și: Bolsonaro se simte rău! Președintele brazilian a fost testat pentru COVID-19

Nu este prima încercare a unui guvern italian de a reduce birocraţia, reaminteşte agenţia. În 2010, fostul ministrul al simplificării, Roberto Calderoli, a dat foc în mod simbolic unui pachet de 375.000 de reglementări pe care susţinea că le-a eliminat.

Cetăţenii şi companiile italiene nu observă însă prea multe progrese, apreciază Reuters. În studiul publicat în 2020 al Băncii Mondiale privind climatul favorabil de afaceri, Italia se află pe locul 58 în lume, în urma celor mai multe ţări europene (inclusiv a României, clasată a 55-a – n. red.) şi în coborâre al doilea an consecutiv. Clasamentul ia în considerare obstacolele birocratice pentru activităţi cum ar fi înfiinţarea firmelor, plata impozitelor şi impunerea respectării contractelor.


Decretul guvernului Conte permite entităţilor publice să atribuie proiecte mici fără procedurile complicate pentru achiziţiile publice şi simplifică mult etapele chiar şi pentru proiecte mai mari, în valoare de până la 5,2 milioane de euro.

De asemenea, se defineşte mai restrictiv abuzul în serviciu, ceea ce îngreunează anchetarea uneia din infracţiunile urmărite penal cel mai frecvent în Italia. Conform Reuters, oficialii preferă uneori să blocheze proiecte decât să semneze ceva pentru care ar putea fi ulterior inculpaţi. ‘Vrem să depăşim aşa-numita teamă de semnătură’, le-a explicat premierul parlamentarilor luna aceasta.

Citește și: CUTREMUR puternic în Indonezia

Reformele au creat fricţiuni în cadrul majorităţii guvernamentale. Mişcarea 5 Stele şi-a făcut cunoscută îngrijorarea că ar putea fi favorizată corupţia.

Noile măsuri simplifică şi procedurile pentru implementarea de reţele noi de comunicaţii de mare viteză, limitând posibilităţile primarilor de a se opune instalării infrastructurii 5G.

În privinţa managementului companiilor, se suspendă până la sfârşitul anului curent cerinţa aprobării cu două treimi din voturile acţionarilor a oricărei majorări de capital.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Andy Burnham este noul premier al Marii Britanii: Primele măsuri pe care le va lua chiar de mâine

Noul lider al Partidului Laburist britanic, Andy Burnham, a fost numit luni premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea. Andy Burnham a...

De ce ucrainenii vor ca ‘Măcelarul’ să plece din fruntea armatei

„Fedorov = mai multe decese în rândul rușilor, Syrskyi = mai multe decese în rândul ucrainenilor.” Acest slogan, scris pe cartoane, a fost unul...

Trump trimite avionul Air Force One oferit de Qatar la modernizare. Există temeri legate de securitate

Președintele american Donald Trump a anunțat că noul avion Air Force One, oferit de Qatar, va fi trimis înapoi în hangar pentru a fi...

Ucrainean căutat de autoritățile din România, depistat la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni

Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni au depistat un cetățean ucrainean în vârstă de 41 de ani, căutat de autoritățile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.