Guvernul suedez ‘condamnă’ un act ‘islamofob’

Publicat:

Guvernul suedez a condamnat duminică arderea unui Coran în faţa celei mai mari moschei din Stockholm, considerându-l drept un act “islamofob”, după ce Organizaţia Cooperării Islamice (OCI) a cerut să prevină repetarea unui astfel de incident, notează AFP, potrivit agerpres.

Guvernul “înţelege pe deplin că actele islamofobe comise de indivizi în timpul unor manifestaţii în Suedia pot fi ofensatoare pentru musulmani”, a declarat Ministerul de Externe într-un comunicat.


Citeşte şi: Armata Chinei e concepută pentru a preveni orice potențial Prigojin – Black News

“Condamnăm cu fermitate aceste acte, care nu reflectă în niciun fel punctele de vedere ale guvernului suedez”, a adăugat textul.

Această luare de poziţie a intervenit la scurt timp după ce OCI, o organizaţie internaţională regrupând 57 de ţări, a cerut să se evite arderea altor exemplare din Coran.

Ea a îndemnat statele membre “să ia măsuri colective pentru a preveni profanarea din nou a unor exemplare” din Coran, potrivit unui comunicat dat publicităţii la finalul reuniunii “extraordinare” a organizaţiei, la sediul său din Jeddah (vest) în Arabia Saudită.

“Arderea unui Coran sau a oricărui alt text sacru este un act ofensator şi lipsit de respect şi o provocare clară. Expresiile de rasism, xenofobie şi intoleranţă care îi sunt asociate nu îşi au locul în Suedia sau în Europa”, a continuat Ministerul suedez de Externe. Subliniind, totodată, că Suedia are un “drept protejat constituţional la libertatea de întrunire, exprimare şi demonstraţie”.

Citeşte şi: Prigojin în Belarus: un succes pe care Alexandr Lukaşenko riscă să-l regrete – Black News

După autodafe, ţări cu majoritate musulmană precum Irak, Kuweit, Emiratele Arabe Unite sau Maroc i-au convocat pe ambasadorii suedezi în semn de protest.

Poliţia suedeză a autorizat manifestaţia în care au fost arse pagini din Coran, dar ulterior a deschis o anchetă pentru “agitaţie împotriva unui grup etnic”, pe motiv că autodafeul a avut loc în faţa unei moschei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg)

Biden reduce din avantajul lui Trump în statele oscilante (sondaj Bloomberg) În ciuda prestaţiei sale slabe la dezbaterea electorală cu oponentul său republican Donald...

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte?

La ce îi folosește lui Putin o misterioasă stație radio care emite pe unde scurte? Vladimir Putin ar putea folosi un post de radio misterios...

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei

Paradisul din Italia care și-a închis porțile pentru turiști din cauza secetei Agrigento este un paradis turisc cunoscut în întreaga lume, însă seceta a dus...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.