StiripesurseSintezeHackerii iranieni îşi fac de cap prin sistemele informatice israeliene

Hackerii iranieni îşi fac de cap prin sistemele informatice israeliene

Publicat:

Un grup iranian de piraţi informatici exploatează o breşă critică descoperită recent la un foarte mic software extrem de răspândit în întreaga lume pentru a ataca ţinte guvernamentale în Israel, potrivit unei companii de securitate cibernetică israeliană, care afirmă că a blocat atacurile, informează joi AFP, potrivit agerpres.

Un grup de piraţi cibernetici asociat regimului iranian şi numit Charming Kitten sau APT 35 a profitat de vulnerabilitatea prezentă în Log4j pentru a întreprinde atacuri împotriva a şapte ţinte în Israel, printre care site-uri guvernamentale, a anunţat compania israeliană Check Point Software Technologies.

Citeşte şi: Facebook recunoaşte că ‘fact-checking-ul’ este un sistem de cenzură şi ei decid modul şi numărul distribuirilor – Black News

“Check Point a blocat aceste atacuri, pentru că noi am fost martori ale unor comunicări între un server utilizat de acest grup şi ţinte în Israel”, a precizat societatea miercuri, într-un comunicat.

În unele versiuni ale Log4j, reluate în foarte multe software-uri, o breşă permite preluarea foarte uşor a controlului asupra aparatului care îl găzduieşte. Piratul poate atunci să înceapă să încerce să circule în reţeaua informatică a victimei şi să implanteze acolo viruşi şi instrumente de spionaj.


Începând din 2010, Iranul pe de o parte, Israelul şi SUA pe de altă parte, se acuză în mod regulat de atacuri cibernetice.

În ultimele săptămâni, mai multe site-uri israeliene au fost ţinta unor atacuri informatice, imputate de experţi Iranului, inamicul înveterat al statului israelian, notează AFP.

La începutul lui noiembrie, grupul “Black Shadow”, prezentat de specialişti ca fiind legat de Iran, a difuzat datele a numeroşi utilizatori de pe un site de întâlniri LGBTQ, iar în octombrie Israelul a anunţat că a fost “pentru prima dată” în istoria sa ţinta unui atac cibernetic “major” cu un software rău intenţionat (ransomware), împotriva unui spital public.

Citeşte şi: Coreea de Nord continuă să organizeze execuţii publice, însă acum o face mai ‘cu perdea’ – Black News

La rândul său, Teheranul a acuzat recent Washingtonul şi statul israelian de un atac cibernetic ce a perturbat sistemul său de distribuţie de carburant.

Săptămâna trecută, Israelul a anunţat că a întreprins un exerciţiu inedit de zece zile, prin care era simulat un atac internaţional asupra sistemelor sale financiare. Zece ţări, printre care SUA, Germania, Italia sau Emiratele Arabe Unite, au luat parte la acest “joc de război” virtual, menit să consolideze cooperarea internaţională împotriva piraţilor informatici.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.