Hamas confirmă moartea mai multor comandanţi ai săi în loviturile israeliene

Publicat:

Mişcarea palestiniană islamistă armată Hamas a confirmat în cursul după-amiezii de miercuri moartea mai multor comandanţi ai săi în loviturile israeliene împotriva Fâşiei Gaza, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-un comunicat, Hamas a anunţat moartea lui Bassem Issa, şeful aripii sale militare pentru oraşul Gaza, şi a ‘numeroşi’ alţi înalţi responsabili militari ai organizaţiei în urma loviturilor armatei israeliene.


Citește și : Preşedintele Israelului denunţă un ‘pogrom de neiertat’

Brigăzile Ezzedine al-Qassam, aripa armată a Hamas, nu i-a numit pe ceilalţi membri ai organizaţiei ucişi, dar a salutat, într-un comunicat, ‘curajul şefilor’ şi al ‘combatanţilor’ care s-au ridicat în timpul agresiunii forţelor de ocupaţie (denumire dată de Hamas Israelului) împotriva poziţiilor mişcării.

Shin Beth, serviciul israelian de informaţii interne, anunţase puţin mai devreme moartea lui Bassem Issa, dar şi a altor lideri ai Hamas în raidurile contra enclavei palestiniene cu 2 milioane de locuitori.

Potrivit Shin Beth, forţele israeliene i-au ucis pe Jamaa Tahla, mâna dreaptă a lui Mohammed Deif, numărul 1 al aripii armate a Hamas, pe Gamal Zabda, responsabil cu dezvoltarea capacităţilor tehnologice ale mişcării, şi pe Khazem Khatib, şeful departamentului de inginerie.

Serviciile israeliene afirmă că, în total, au fost omorâţi ‘vreo zece’ alţi responsabili ai Hamas, dar şi şefi ai Jihadului Islamic, a doua grupare islamistă armată din Fâşia Gaza, într-o serie de lovituri efectuate începând de luni seara.

Citește și : Adunarea Naţională a Franţei dă undă verde ‘paşaportului sanitar COVID-19’

Aceste lovituri, care continuau miercuri, sunt purtate ca represalii la barajul de rachete pe care Hamas şi Jihadul Islamic le lansează de luni seară spre teritoriul Israelului.

Potrivit armatei israeliene, mai mult de 1.000 de rachete au vizat Israelului în acest interval.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?

Chiar urmează să ne drogăm copiii ca să nu se mai îngrașe în halul acesta?   În loc să încercăm să ne schimbăm groaznicul sistem alimentar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.