X

Hamasul anunţă că a eliberat un ostatic rus, în semn de ‘recunoştinţă’ faţă de Putin

Hamasul anunţă duminică faptul că a eliberat din Fâşia gaza un ostatic rus, ”în semn de recunoştinţă faţă de preşedintele (Vladimir) Putin, pentru susţinerea sa a palestinienilor”, relatează AFP.

Presa rusă scrie că ostaticul rus a fost predat Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR).

Citeşte şi: Un ofițer de investigații a fost prins cu mită

Pe de altă parte, Egiptul a primit liste cu ”13 ostatici israelieni” care urmează să fie fie eliberaţi duminică în schimbul a ”39 de deţinuţi palestinieni”, anunţă într-un comunicat şeful serviciilor Comunicaţiilor de stat (SIS), Diaa Rashwan.

Ostatici israelieni şi deţinuţi palestinieni urmează să fie ”schimbaţi azi (duminică) între cele două părţi, se arată în comunicat.

”Armistiţiul continuă fără baraje rutiere”, se arată în comunicat.

Citeşte şi: Aleșii locali sunt obligați să depună declarații de avere

SIS precizează că 120 de camioane cu ajutoare umanitare au trecut din Egipt în Fâşia Gaza duminică – inhclusiv două camioane cu carburant şi două camioane cu gaze naturale.

Acesta este al treilea schimb în trei zile, în virtutea unui acord între Israel şi Hamas.

 

Tags: CICRDiaa RashwanhamasPutin
Categorii: ExterneȘtirile zilei