StiripesursePoliticăHamburg: Inaugurat Oficiul Consulatului Onorific al R. Moldova

Hamburg: Inaugurat Oficiul Consulatului Onorific al R. Moldova

Publicat:

Un Oficiu al Consulatului onorific al Republica Moldova a fost inaugurat la Hamburg, Germania, pentru a facilita serviciile consulare pentru cetățenii moldoveni din nordul țării. La eveniment a participat vicepremierul Mihai Popșoi, aflat într-o vizită de lucru în Republica Federală Germania.

Oficiul va fi condus de consulul onorific Andre Pilling, care are ca obiective promovarea cooperării economice, comerciale și culturale și facilitarea dialogului cu cetățenii moldoveni stabiliți în regiune. Activitatea acestui oficiu va sprijini atragerea investițiilor, dezvoltarea contactelor cu autoritățile locale și mediul de afaceri, în coordonare cu Ambasada Republicii Moldova în Germania.

Vicepremierul Mihai Popșoi a declarat că deschiderea Consulatului onorific la Hamburg reflectă angajamentul autorităților de a menține legături active cu cetățenii moldoveni din diasporă și de a consolida parteneriate durabile cu landurile federale ale Germaniei. „Hamburg este un important centru economic și logistic, iar acest oficiu va facilita noi oportunități de cooperare între investitori, autoritățile locale și Republica Moldova și va sprijini diaspora moldovenească din regiune”, a spus Popșoi.

La rândul său, consulul onorific Andre Pilling a subliniat responsabilitatea mandatului său și dorința de a sprijini inițiative care apropie mediile economice și culturale dintre Republica Moldova și nordul Germaniei.

Ceremonia a fost organizată cu implicarea asociațiilor diasporei moldovenești din Hamburg și a reunit reprezentanți ai autorităților locale, mediului de afaceri, corpului consular și comunității moldovenești. Participanților le-au fost oferite mărțișoare, simbol al tradiției și identității moldovenești, evidențiind rolul activ al diasporei în promovarea culturii și tradițiilor țării.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Regula de 0,2 bari pe care aproape niciun șofer nu o aplică vara

Înainte de plecarea în concediu, cei mai mulți șoferi verifică nivelul uleiului sau al combustibilului, însă ignoră unul dintre cele mai importante elemente pentru...

Pune o cutie de lapte în fața ventilatorului. De ce recomandă specialiștii acest truc

În lipsa aerului condiționat, un truc simplu cu o cutie de lapte înghețată face ventilatorul mult mai eficient pe caniculă. Vara aceasta, în lipsa aerului...

Europenii călătoresc mai mult în 2026, dar aleg să rămână aproape de casă

Peste opt din zece europeni intenționează să călătorească între iunie și noiembrie 2026, în creștere față de anul trecut. Siguranța, costurile și schimbările climatice...

De ce nu ar trebui să pui cutia cu ouă direct în frigider

Cutia de carton a ouălor poate ascunde bacterii precum salmonella. Iată de ce specialiștii recomandă să nu o așezi niciodată direct în frigider. Ouăle sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.