StiripesurseSintezeHariri: Libanul "nu poate" continua fără guvern

Hariri: Libanul “nu poate” continua fără guvern

Publicat:

Libanul “nu poate” continua fără guvern, a avertizat marţi premierul desemnat, Saad Hariri, atrăgând atenţia asupra situaţiei economice “dificile”, după şapte luni de blocaje şi negocieri dificile care împiedică alcătuirea noului cabinet, relatează AFP, potrivit agerpres.

Într-o ţară multiconfesională, guvernată de un sistem politic complex care trebuie să asigure un echilibru delicat între comunităţile religioase şi partidele lor, negocierile continuă şi orice decizie majoră este luată prin consens.

Citește și : Garda de Coastă din Grecia a salvat 75 de migranţi în Marea Egee

În prima zi a Anului Nou, la finalul unei lungi întrevederi cu preşedintele Michel Aoun, şeful guvernului a lansat un apel forţelor politice să coopereze pentru accelerarea formării executivului.

“Suntem în întârziere, trebuie să formăm guvernul”, a declarat el marţi într-un briefing de presă la palatul prezidenţial.


“Preşedintele şi cu mine suntem hotărâţi să ne reunim şi să punem capăt acestei probleme, pentru că ţara nu poate continua fără guvern”, a avertizat prim-ministrul.

Saad Hariri s-a arătat optimist la jumătatea lui decembrie şi a promis că ţara va avea un guvern “până la sfârşitul anului”.

Întârzierea provoacă îngrijorarea observatorilor: economia ţării se află pe marginea prăpastiei, având de înfruntat în special consecinţele războiului care devastează Siria vecină din 2011.

Comunitatea internaţională şi-a luat angajamentul în aprilie, cu prilejul unei conferinţe la Paris, să strângă 11,5 miliarde de dolari împrumuturi şi donaţii pentru Liban.

Sumele sunt prevăzute în special pentru proiecte de infrastructură care nu pot fi puse în aplicare în lipsa unui nou cabinet.

“Situaţia economică este dificilă, dar asta nu înseamnă că este imposibil”, a mai spus marţi prim-ministrul.

Citește și : Slovacia a preluat preşedinţia rotativă a OSCE

“Sunt multe proiecte, multe soluţii, multe reforme”, a subliniat el.

La jumătatea lui noiembrie, Saad Hariri l-a acuzat pe marele său rival politic, mişcare şiită Hezbollah, că obstrucţionează formarea unei noi echipe ministeriale.

După alegerile parlamentare din mai, primele după nouă ani, Saad Hariri a fost numit rapid în aceeaşi funcţie şi însărcinat cu formarea unui nou cabinet.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.