Formarea rară, unul după altul, în Oceanul Atlantic, a patru uragane de mare intensitate, care provoacă decese şi pagube importante, intensifică dezbaterile ştiinţifice despre forţa şi frecvenţa de apariţie a acestor fenomene meteorologice extreme, informează AFP.
“În prezent avem trei uragane în Atlantic cu vânturi de peste 144 de kilometri pe oră, fapt care se întâmplă doar pentru a patra oară de la debutul măsurătorilor meteorologice”, a declarat vineri Phil Klotzbach, un cercetător de la departamentul de ştiinţe atmosferice din cadrul Universităţii Statului Colorado.
Puterea uraganelor este măsurată cu ajutorul scării Saffir-Simpson, care porneşte de la categoria 1 – cea mai slabă – şi ajunge până la categoria 5, dedicată uraganelor deosebit de distrugătoare.
Irma, o uriaşă depresiune atmosferică de mărimea statului Texas, tocmai a lovit Cuba şi se îndreaptă spre coasta de vest a Floridei. Irma oscilează între categoriile 4 şi 5, cu vânturi susţinute ce ating viteze cuprinse între 240 şi 295 de kilometri pe oră. Jose, care avansează în siajul Irmei, dar puţin mai la nord, este un uragan de categoria 4, potrivit datelor transmise de Centrul Naţional American pentru Uragane (NHC).
Katia, care a avut mult timp statutul unui uragan, a fost în cele din urmă retrogradată în categoria furtunilor tropicale, după ce a ajuns deasupra Mexicului. În urmă cu 15 zile, partea sud-estică a statului Texas a fost pur şi simplu acoperită sub trombele de apă aduse de uraganul Harvey.
Atunci când Irma va lovi Florida, duminică dimineaţă, va fi pentru prima dată în istorie când două uragane de categoria 4 se năpustesc asupra Statelor Unite în timpul aceluiaşi sezon al uraganelor, care începe la 1 iunie şi se încheie pe 30 noiembrie. Din punct de vedere statistic, septembrie este cea mai activă lună din sezonul uraganelor.
Dar este oare vorba despre ceva nou ?
Ciclu activ începând din anul 1995
Pentru Gabriel Vecchi, profesor de geofizică la Universitatea Princeton din New Jersey, această intensă activitate ciclonică se explică probabil prin faptul că “ne aflăm începând din 1995 într-un ciclu activ în Atlantic”, chiar dacă nu toţi anii care au trecut de atunci au cunoscut o activitate intensă.
Astfel, perioada dintre anii 2013 şi 2016 a fost foarte calmă, fapt ce se explică parţial prin prezenţa lui El Nino, curentul ecuatorial din Pacific.
Acest curent periodic, cald, produce un fenomen de “forfecare” a vânturilor, care dezamorsează astfel procesul de formare a uraganelor.
Deceniile 1960, 1970 şi 1980 au fost marcate de o activitate relativ scăzută a uraganelor în timpul sezonului, înainte de apariţia unei schimbări a climatului, începând cu mijlocul anilor 1990, a explicat profesorul Vecchi.
Dar, a adăugat el, există o anumită dezbatere în rândul oamenilor de ştiinţă în legătură cu originile acelei modificări, ce a fost adeseori atribuită unei reduceri a poluării atmosferice deasupra Oceanului Atlantic.
După Al Doilea Război Mondial, omenirea a cunoscut o importantă dezvoltare industrială în Statele Unite şi în Europa, ce a provocat o puternică poluare cu tot mai mulţi aerosoli de sulf, ce blocau razele solare.
Acest proces a răcit oceanul şi a generat condiţii mai puţin propice pentru formarea de uragane, care sunt alimentate de căldură şi de umiditate.
Alternanţă naturală
Odată cu punerea în practică a unor măsuri de control ce vizează poluarea, precum “Clean Air Act”, o lege adoptată în Statele Unite, poluarea a scăzut începând din anii 1970, fapt ce a permis Soarelui să încălzească mai mult apele Oceanului Atlantic.
Încălzirea climatică rezultată din creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră asociate activităţilor umane, produsă în ultimele decenii, a contribuit la rândul ei la propagarea fenomenului, a subliniat profesorul Vecchi.
El a reamintit că alţi cercetători consideră că există o anumită alternanţă naturală a ciclurilor active şi calme aferente sezoanelor uraganelor, în funcţie de variaţia temperaturilor din Oceanul Atlantic, ce rezultă dintr-un curent denumit “oscilaţie atlantică multidecenală”, care se întinde pe parcursul mai multor zeci de ani.
“În prezent, marea dezbatere din comunitatea ştiinţifică se referă la faptul de a şti dacă această încălzire este datorată acelui curent marin sau reducerii poluării atmosferice”, a rezumat profesorul Vecchi.
“Cred că există indicii care sugerează că ambii factori au contribuit la procesul de răcire, întrucât ei nu pot fi separaţi”, a adăugat el.
După părerea lui Michael Mann, profesor la Universitatea de Stat Pennsylvania, creşterea puternică a temperaturilor din apele oceanice în ultimii ani reprezintă un semnal al încălzirii climei, care a contribuit la intensificarea acestor furtuni.
“În ultimii ani, atunci când temperaturile de la suprafaţa oceanelor au atins niveluri record, am avut parte de cele mai intense uragane, prin prisma vitezelor vânturilor înregistrate în emisfera sudică şi nordică, în Pacific, iar acum şi în Atlantic, odată cu sosirea uraganului Irma”, a explicat acest om de ştiinţă într-un e-mail transmis jurnaliştilor de la AFP.
