StiripesurseSintezeHassan Rohani a discutat cu Erdogan despre situaţia tensionată din Iran

Hassan Rohani a discutat cu Erdogan despre situaţia tensionată din Iran

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rohani şi-a exprimat speranţa că manifestaţiile care au loc în Iran de săptămâna trecută vor înceta “în câteva zile”, în timpul unei convorbiri telefonice cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, potrivit unui comunicat al preşedinţiei turce, informează miercuri AFP, potrivit agerpres.

În timpul acestei convorbiri telefonice, şeful statului turc a afirmat că “pacea şi stabilitatea” trebuie menţinute în societatea iraniană şi a adăugat că împărtăşeşte opinia omologului său iranian potrivit căruia dreptul la manifestaţie nu trebuie să conducă la “încălcări ale legii”, au declarat surse prezidenţiale turce în comunicat.

Citeşte şi: Turcia lansează informaţia BOMBĂ: Trump şi Netanyahu susţin protestele din Iran

“Preşedintele Rohani i-a mulţumit preşedintelui Erdogan pentru sensibilitatea sa şi şi-a exprimat speranţa că manifestaţiile vor înceta în câteva zile”, se adaugă în comunicat.

În total, 21 de persoane au fost ucise din 28 decembrie în Mashhad (nord-est), când au început manifestaţiile împotriva greutăţilor economice şi puterii, care s-au răspândit rapid în tot Iranul.


Relaţiile dintre Turcia şi Iran sunt ambivalente din punct de vedere istoric, dar s-au îmbunătăţit semnificativ în ultimele luni, în timp ce Ankara şi Teheranul cooperează cu Moscova în ceea ce priveşte problema siriană.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.