StiripesurseSintezeHassan Rouhani trimite un mesaj ferm Washingtonului

Hassan Rouhani trimite un mesaj ferm Washingtonului

Publicat:

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a atras luni atenţia că SUA vor regreta o eventuală decizie de a părăsi acordul nuclear al Iranului cu marile puteri, iar Teheranul se va împotrivi ferm presiunii Washingtonului de a-i limita influenţa în Orientul Mijlociu, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele american Donald Trump, vechi critic al acestui acord semnat de Iran cu SUA, China, Rusia, Germania, Franţa şi Marea Britanie în 2015 înainte ca el să ajungă lider la Casa Albă, a ameninţat că va retrage SUA din această înţelegere prin neprelungirea suspendării sancţiunilor atunci când măsura va expira la 12 mai, dacă semnatarii europeni nu vor rezolva ceea ce el numeşte a fi “slăbiciunile” documentului.

Citeşte şi: Cutremur într-o mină din Polonia. Doi oameni au murit, alţi trei sunt dispăruţi

“Dacă vor să se asigure că nu urmărim să avem bomba nucleară, noi am spus în mod repetat că nu facem şi nu vom face acest lucru”, a afirmat Rouhani, care a susţinut acest acord nuclear pentru a reduce izolarea Iranului, într-un discurs transmis în direct la televiziunea de stat.

“Dar dacă vor să slăbească Iranul şi să îi limiteze influenţa în regiune sau la nivel global, Iranul va opune ferm rezistenţă”, a adăugat el.


Acordul a relaxat sancţiunile impuse Teheranului în schimbul unor angajamente de renunţare la programul său de arme nucleare.

Citeşte şi: Aleasa lui Trump ar fi vrut să renunţe la conducerea CIA

Marea Britanie, Franţa şi Germania susţin în continuare acest acord şi, într-un efort de a menţine şi SUA ca parte a înţelegerii, vor să deschidă negocieri şi în legătură cu programul de rachete balistice al Iranului, precum şi în privinţa activităţilor sale nucleare după 2025, când prevederi esenţiale ale acordului ar urma să expire, şi rolului său în războaiele din Siria şi Yemen. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.