StiripesurseȘtirile zileiHavana dezminte că ar avea o 'armată' în Venezuela

Havana dezminte că ar avea o ‘armată’ în Venezuela

Publicat:

Ministrul cubanez de externe, Bruno Rodriguez, a calificat marţi ca “abjecte” acuzaţiile preşedintelui american, Donald Trump, potrivit cărora militari cubanezi se află în Venezuela pentru a-l apăra preşedintele Nicolas Maduro, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Acuzaţiile preşedintelui Statelor Unite care afirmă că Cuba are o armată privată în Venezuela sunt abjecte. Îl îndemn să prezinte dovezi. Guvernul nostru respinge această calomnie în termenii cei mai fermi şi categorici”, a declarat Bruno Rodriguez în cursul unei conferinţe de presă.

Citește și : Juncker: Fidesz al lui Viktor Orban ar trebui să părăsească Partidul Popular European

Potrivit şefului diplomaţiei de la Havana, Washingtonul “continuă să pregătească o acţiune militară, sub un pretext umanitar”, în Venezuela.

Săptămâna trecută, Havana a afirmat că unităţi militare americane sunt prezente în Caraibe în vederea unei “agresiuni” contra Venezuelei, “deghizată în intervenţie umanitară”.


Bruno Rodriguez a precizat marţi că mai multe avioane au decolat din Statele Unite şi au făcut escală în ţări din Caraibe fără ca guvernele respective să fie puse la curent. Aceste zboruri au decolat de pe baze aeriene unde se află forţe speciale de operaţiune şi de infanterie le US Marines, destinate acţiunilor clandestine, potrivit ministrului.

Citește și : Aproximativ 40 de jihadiști cu paşaport german se află sub controlul kurzilor în Siria, estimează Berlinul

“Afirm categoric că nu este vorba despre zboruri de ajutor umanitar”, a spus el.

Mai multe zeci de tone de alimente şi medicamente trimise de Statele Unite sunt depozitate în oraşul columbian Cucuta, în apropierea podului de frontieră Tienditas, blocat de autorităţile venezuelene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța, Germania și Italia, incapabile să coopereze, ar putea ajunge să dezvolte 3 avioane de luptă

Suspendarea programului Sistemului de Luptă Aeriană al Viitorului ilustrează rivalitățile strategice și economice dintre statele europene, dar și incapacitatea acestora de a utiliza avantajele...

VIDEO Recoltă bogată, dar fără ieftiniri: prețurile la produsele agricole au luat-o razna!

Prețul producției agricole moldovenești este mai mare în acest an față de anul trecut, în pofida unei recolte bogate. În timp ce cumpărătorii sunt...

Peste un miliard de copii din lume sunt expuşi la riscuri climatice multiple (UNICEF)

Aproape jumătate dintre copiii din întreaga lume, sau aproximativ 1,1 miliarde, sunt expuşi la cel puţin trei ameninţări climatice simultan, arată un raport UNICEF...

În Israel a fost lansat un partid politic pacifist

Activişti pentru pace israelieni, în mare parte membri ai organizaţiei Standing Together, o cunoscută mişcare pacifistă israeliano-arabă din Israel, au anunţat lansarea unui partid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.