Hawaii: Un val de lavă a distrus vineri cel puţin opt locuinţe din complexul Leilani Estates de pe Insula Mare

Publicat:

Un val de lavă a transformat o stradă din Hawaii într-o zonă incandescentă vineri, distrugând cel puţin opt locuinţe în timp ce locatarii stăteau în apropiere şi se uitau cum le ard casele, relatează Reuters.

Furia distrugătoare a vulcanului Kilauea s-a dezlănţuit asupra complexului Leilani Estates de pe Insula Mare, numărul caselor şi altor scructuri distruse ridicându-se acum la 82 de la 50 în urmă cu câteva zile, a declarat David Mace, purtător de cuvânt al Agenţiei federale pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.


Citește și: Circa 1.500 de migranţi au fost salvaţi joi şi vineri în Marea Mediterana

Circa 6.070 de hectare de pământ – circa jumătate din mărimea Disney World din Florida – au fost acoperite de lavă de pe 3 mai, în ceea ce pare a fi cea mai distructivă erupţie a vulcanului Kilauea de peste un secol, potrivit comitatului Hawaii.

“Opt case au fost distruse pe acest drum în 12 ore”, a postat pe Facebook, într-o înregistrare video, Ikaika Marzo. În imagini el poate fi văzut pe strada Kaupuli şi arătând un câmp de lavă de culoare neagră acolo unde se afla înainte casa vărului său.

În locuri în care erau odată case şi grădini tropicale, magma s-a prăbuşit asupra lor de la 30 de metri înălţime.

“Este acest val de lavă care se ridică şi se revarsă şi continuă să avanseze”, a declarat geologa Wendy Stovall de la Institutul american de geofizică (USGS).

În jur de 37 de structuri sunt blocate în lavă, ceea ce înseamnă că locuinţele sunt inaccesibile, iar oamenii care nu le evacuează s-ar putea trezi între ziduri de lavă de nouă metri înălţime.

Stovall a refuzat să comenteze asupra volumului de lavă degajat. Marzo a afirmat însă că un geolog de la USGS i-a spus că vulcanul Kilauea va mai degaja multă lavă.

“Ceea ce a fost degajat este doar o mică parte din ceea ce se află în vulcan”, susţine el că i s-a spus.

Citește și: Irlanda a votat în favoarea liberalizării avorturilor (exit-poll)

Deşi distrugerile provocate de vulcan sunt limitate la o zonă de circa 10 mile pătrate (26 kmp), erupţia afectează economia insulei bazată pe turism, întrucât potenţialii turişti se tem de căderile de cenuşă vulcanică sau de smogul care este degajat de vulcan.

Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 de vineri a făcut Apărarea civilă din Hawaii să-i asigure pe cei 200.000 de locuitori ai insulei că nu există un risc de tsunami, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova

  O cetățeană a Ecuadorului a primit refuz la intrarea în Republica Moldova O cetățeană a Republicii Ecuador a primit refuz de intrare în Republica Moldova...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova

Trei biblioteci școlare din Ceadâr-Lunga, Briceni și Fălești vor fi modernizate cu sprijinul OTP Bank și PNUD Moldova Trei biblioteci școlare vor fi modernizate și...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.