Heiko Mass: Rusia şi China ar trebui implicate în discuţiile cu privire la viitorul Afganistanului

Publicat:

Rusia şi China ar trebui implicate în discuţiile cu privire la viitorul Afganistanului, inclusiv asupra planurilor de evacuare a afganilor vizaţi de posibile persecuţii din partea talibanilor, a declarat şeful diplomaţiei germane Heiko Mass în timpul unei vizite întreprinse în capitala Uzbekistanului, informează luni dpa, potrivit agerpres.

O reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU care va avea loc luni mai târziu la New York va arăta dacă Moscova şi Beijingul doresc să coopereze, a spus Maas.


Citește și : Uraganul Ida a lovit coastele Lousianei cu o viteză a vântului de 240 km/h

Se fac eforturi pentru “a aduce toţi partenerii internaţionali importanţi la masa negocierilor şi va fi important ca Rusia şi China să fie şi ele prezente”, a subliniat ministrul de externe german.

Spre deosebire de alţi membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU – SUA, Regatul Unit şi Franţa – Rusia şi China şi-au menţinut deschise ambasadele în Afganistanul condus de talibani.

Heiko Maas se află la Taşkent în cadrul turneului său diplomatic în mai multe ţări, dintre care trei se învecinează cu Afganistanul, pentru discuţii concentrate asupra continuării eforturilor de evacuare.

El se va deplasa după-amiaza în capitala Tadjikistanului, Duşanbe, iar marţi va avea întrevederi în capitala Pakistanului, Islamabad.

Cele trei ţări au frontiere comune cu Afganistanul şi este de aşteptat ca ele să devină principalele destinaţii pentru persoanele care fug de regimul taliban din Afganistan.

Germania plănuieşte să preia 40.000 de persoane, printre care foşti angajaţi afgani ai forţelor armate şi ministerelor germane, dar şi cei care au cu precădere nevoie de protecţie, precum activişti în domeniul drepturilor omului şi ale femeilor, împreună cu familiile lor.

Germania a reuşit să evacueze peste 5.300 de persoane din Afganistan înainte de încheierea misiunii sale de evacuare de pe aeroportul din Kabul, joia trecută.

Maas a promis asistenţă economică şi umanitară prioritară celor trei ţări vecine. “Este în interesul nostru să prevenim ca prăbuşirea Afganistanului să destabilizeze întreaga regiune”, a spus el.

Citește și : Fauci îşi aminteşte de primele zile terifiante ale epidemiei de SIDA

Duminică, Maas s-a aflat în Turcia, care joacă un rol important în primirea de refugiaţi.

El se va deplasa de asemenea în Qatar. Micul, dar influentul emirat din Golf a participat activ la operaţiunile de evacuare din Afganistan. Capitala lui, Doha, este de asemenea sediul pentru biroul politic al mişcării radicale islamiste talibane, care funcţionează efectiv ca Minister de Externe al noilor lideri talibani din Afganistan şi cu care negociatorul german Markus Potzel poartă de câteva zile discuţii asupra evacuărilor.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.