StiripesurseȘtirile zileiHong Kong va impune testarea obligatorie, începând cu mijlocul lunii martie

Hong Kong va impune testarea obligatorie, începând cu mijlocul lunii martie

Publicat:

Hong Kong va impune testarea obligatorie, începând cu mijlocul lunii martie, pentru cei 7,4 milioane de locuitori, a declarat marţi, liderul Carrie Lam, iar cercetătorii au prezis că infectările ar putea atinge un vârf uimitor de 180.000 pe zi, luna viitoare, relatează Reuters, scrie news.ro .

Restricţiile stricte privind coronavirusul vor fi în vigoare până la jumătatea lunii aprilie, iar şcolile vor fi închise până în august, în timp ce autorităţile luptă să controleze creşterea „exponenţială” a cazurilor, care a copleşit sistemul sanitar, a precizat Lam.
„Următoarele trei luni sunt cruciale în lupta împotriva pandemiei”, a mai spus Lam, în cadrul unei conferinţe de presă.
Lam a reiterat importanţa aplicării strategiei „zero-COVID-19”, o strategie similară cu cea a Chinei, care are scopul de a eradica focarele. Ea a mulţumit în mod repetat autorităţilor pentru „sprijinul lor ferm”.
Rezidenţii ar trebui să se testeze de trei ori în cadrul schemei de testare obligatorie, capacitatea zilnică de testare ajungând la un milion.
Autorităţile sanitare au comunicat 6.211 de cazuri noi, 32 de decese şi alte 9.369 de cazuri pozitive.
Într-o lucrare intitulată „Modelarea celui de-al cincilea val de COVID-19 în Hong Kong”, cercetătorii de la Universitatea din Hong Kong au spus că şi-au actualizat studiul publicat pe 10 februarie pentru a arăta că numărul de decese zilnice ar putea atinge un vârf de aproape 100, până la sfârşitul lunii martie, şi decesele cumulate ar putea ajunge la aproximativ 3.206, până la jumătatea lunii mai.
Infecţiile ar putea ajunge la 180.000 pe zi.
Cu mai puţin de două săptămâni în urmă, aceiaşi cercetători au prezis că infecţiile zilnice ar putea ajunge la aproximativ 28.000, până la jumătatea lunii martie, cu un total de 954 de decese, până la sfârşitul lunii iunie.
Cazurile zilnice au crescut de aproximativ 70 de ori, de la începutul lunii februarie.
Zborurile din nouă ţări, inclusiv Statele Unite şi Marea Britanie, vor rămâne anulate până pe 20 aprilie, alte ţări putând fi adăugate pe această listă, a mai adăugat Lam.
Adunările cu mai mult de două persoane sunt interzise şi majoritatea locurilor, inclusiv şcolile, sălile de sport şi saloanele de înfrumuseţare, sunt închise.
În total, peste 60.000 de cazuri au fost înregistrate, un număr mult mai mic decât în alte metropole.
În studiul citat a mai fost menţionat că numărul persoanelor infectate aflate în izolarea obligatorie de 7 zile ar putea ajunge la peste 600.000, în timp ce numărul persoanelor care au fost contacte apropiate şi se află în carantină timp de şapte zile ar putea ajunge la 1,8 milioane, ceea ce duce la o perturbare substanţială a societăţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Palma neașteptată primită de Putin din partea Chinei. Proiectul crucial pe care l-au refuzat chinezii

China a respins, în final, proiectul Rusiei al gazoductului „Power of Siberia-2”, amânat de multă vreme, dând, astfel, o nouă lovitură eforturilor Kremlinului de...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.