HRW: Trupele paramilitare afgane, susţinute de CIA, au comis crime de război

Publicat:

Forţele afgane susţinute de Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) a SUA au comis crime de război şi alte atrocităţi în timpul operaţiunilor, potrivit unui raport al Human Rights Watch difuzat joi, informează dpa, potrivit agerpres.

Raportul de 50 de pagini, care a studiat 14 cazuri datând de la sfârşitul lui 2017 până la jumătatea lui 2019, subliniază că forţele paramilitare au ucis civili în timpul operaţiunilor pe timp de noapte, au făcut să dispară deţinuţi şi au atacat unităţi medicale care se credea că tratau insurgenţi.


Citeşte şi: Tragedie în Pakistan. 65 de oameni AU ARS de VII într-un tren – VIDEO

“Pentru intensificarea operaţiunilor împotriva talibanilor, CIA au permis forţelor afgane abuzive să comită atrocităţi, inclusiv execuţii şi dispariţii extrajudiciare”, a declarat Patricia Gossman, director-asociat pentru Asia al Human Rights Watch.

Începând din 2001, CIA a menţinut o operaţiune contrateroristă în Afganistan în paralel, dar în mod distinct, de operaţiunea militară a SUA, se spune în raport. Agenţia a continuat să recruteze, antreneze şi desfăşoare forţe paramilitare afgane pentru a contracara forţele Al-Qaida şi ale talibanilor, iar din 2014 şi ale militanţilor din Stat Islamic.

În timpul unei operaţiuni, o unitate paramilitară a ucis opt oameni care îşi vizitau familiile în timpul sărbătorii musulmane Eid, în august, în provincia Paktia din sudul Afganistanului. În timpul altei operaţiuni, forţele paramilitare au întreprins un raid asupra unei clinici din provincia Wardak, ucigând doi infirmieri, un gardian şi un angajat al laboratorului din clinică, în iulie, care ar fi tratat militanţi talibani.

Vezi şi: PRIMELE IMAGINI cu operaţiunea care a dus la eliminarea lui Abu Bakr al-Baghdadi

Grupul pentru drepturile omului le cere guvernelor afgan şi american să pună capăt activităţilor forţelor paramilitare.

În primele nouă luni ale lui 2019, Misiunea de Asistenţă a Naţiunilor Unite în Afganistan (UNAMA) a documentat mai mult de 2.500 de morţi în rândul civililor şi peste 5.600 de persoane rănite.

Potrivit raportului, forţele pro-guvernamentale au fost responsabile de moartea a 1.149 de persoane şi de rănirea a circa 1.200. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală

IGSU continuă desfășurarea activităților de prevenire a înecurilor în perioada estivală Un bărbat și-a pierdut viața în timp ce se afla la scăldat. Cazul a...

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală

În primele două zile de la admitere, peste 2 700 cereri au fost depuse în liceele din Capitală Peste 2.700 de cereri au fost depuse...

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie

România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1 iulie România a început să exporte gaze naturale în Ucraina de la 1...

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație

Pompierii avertizează populația despre riscul izbucnirii incendiilor de vegetație Inspectoratul General pentru Situații de Urgență /IGSU/ avertizează populația despre riscul izbucnirii focarelor de ardere a vegetației...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.