Huawei primeşte undă verde în dezvoltarea rețelei 5G din Marea Britanie

Publicat:

Huawei va juca un rol limitat în dezvoltarea rețelei 5G din Marea Britanie, a confirmat guvernul de la Londra, deși compania chineză a fost desemnată drept “vânzător cu risc ridicat”, i se va oferi posibilitatea de a construi elemente neesențiale ale rețelei, potrivit cotidianului The Guardian, potrivit mediafax.

Astfel, chinezii nu vor putea opera în locațiile sensibile precum instalațiile nucleare și militare, iar cota sa de piață va fi limitată la 35%. Jurnaliștii britanici scriu că decizia a fost motivate de o lipsă a alternativelor pe termen scurt.


Citeşte şi: Doi arabi israelieni, inculpaţi pentru spionaj

Cei care s-au opus acestei decizii, printre care și mai mulți parlamentari britanici, se temeau că acordarea permisiunii ca Huawei să construiască rețeaua ar putea preda Beijingului controlul asupra infrastructurii. Au existat, de asemenea, îngrijorari că, prin legăturile strânse ale Huawei cu guvernul chinez, echipamentul ar putea fi folosit pentru spionaj, lucru pe care compania l-a negat mereu.

Posibilitatea acestei colaborări a provocat tensiuni cu Statele Unite, care l-au avertizat pe premierul Boris Johnson să nu permit intrarea Huawei în acest domeniu din cauza problemelor de securitate.

Citeşte şi: Americanii sunt sfătuiţi să evite călătoriile în China

De altfel, administraţia Donald Trump a impus limite privind colaborarea Huawei cu firme americane şi a îndemnat ţările aliate să adopte măsuri similare, invocând riscuri asupra siguranţei naţionale. Washingtonul denunţă presupusa apropiere a Huawei de armata chineză, argumentând că fondatorul companiei chineze, miliardarul Ren Zhengfei, un simpatizant al Partidului Comunist, a fost ofiţer de telecomunicaţii în timpul stagiului militar.

Administraţia Donald Trump a avertizat recent că ar putea revizui cooperarea cu naţiunile aliate care vor utiliza echipamente produse de firma chineză Huawei, pe fondul preocupărilor de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.