StiripesurseȘtirile zileiHUB-ul de Securitate al UE: Chișinăul și Bruxelles-ul intensifică eforturile contra...

HUB-ul de Securitate al UE: Chișinăul și Bruxelles-ul intensifică eforturile contra dezinformării

Publicat:

Cea de-a 14-a reuniune a Centrului de Sprijin al Uniunii Europene pentru Securitate Internă și Gestionarea Frontierelor (HUB-ul de Securitate al UE), s-a desfășurat la Chișinău și a reconfirmat importanța protejării proceselor electorale democratice în Republica Moldova, într-un context regional marcat de amenințări hibride și ingerințe externe, informează MOLDPRES.

Potrivit concluziilor reuniunii, participanții au subliniat că alegerile libere, corecte și transparente reprezintă un pilon de bază al democrației, iar integritatea acestora trebuie apărată împotriva campaniilor de dezinformare, finanțărilor ilicite și altor acțiuni menite să influențeze opțiunile electorale ale cetățenilor.

Discuțiile au evidențiat necesitatea consolidării statului de drept și a cadrului legal, prin adaptarea legislației și întărirea structurilor instituționale, pentru a răspunde tacticilor în continuă evoluție utilizate pentru destabilizarea proceselor democratice. Republica Moldova și Uniunea Europeană au reconfirmat că vor continua evaluarea și dezvoltarea instrumentelor necesare pentru a face față acestor provocări.

Citește și: Doi cetățeni străini, expulzați din Moldova pentru ședere ilegală

Un accent sporit a fost pus pe cooperarea dintre instituțiile statului, societatea civilă, mass-media și cetățeni, în vederea creșterii rezilienței împotriva amenințărilor interne și externe. În cadrul panelului dedicat spațiului informațional, a fost subliniat rolul presei și al societății civile în combaterea dezinformării, promovarea informării corecte și menținerea unui spațiu informațional sigur și pluralist.


Directorul general adjunct pentru Afaceri Interne al Comisiei Europene, Olivier Onidi, a declarat că reuniunea a fost „deosebit de consistentă și informativă”, menționând că experți din Republica Moldova, Uniunea Europeană și Armenia au analizat interferențele hibride în alegeri și au făcut schimb de bune practici pentru consolidarea cooperării în domeniul securității.

La rândul său, secretarul general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne, Andrei Cecoltan, a subliniat că protejarea alegerilor democratice este un efort comun și că doar printr-un răspuns coordonat pot fi asigurate alegeri libere, independente și credibile, cu sprijinul partenerilor europeni.

În contextul obiectivului strategic al Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europeană, HUB-ul de Securitate al UE rămâne un instrument-cheie pentru întărirea rezilienței democratice și pentru contribuția țării la securitatea regională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Evenimentele Zilei de 21 iulie în Istorie

21 iulie este a 202-a zi a calendarului gregorian și a 203-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 21 iulie (BOR) Sf. Cuv. Simeon și...

Horoscop 21 iulie 2026

Ziua aduce energie, claritate și oportunități pentru mai multe zodii. Taurii pot primi vești bune despre un proiect, Leii au șanse să negocieze condiții...

Muntele Olimp, tărâmul zeilor greci, la un pas să intre în patrimoniul UNESCO

Muntele Olimp, locul legendar unde grecii antici credeau că se află tronul lui Zeus, este la un pas de a intra pe Lista Patrimoniului...

Preotul a oprit clopotele bisericii după plângerile oamenilor. Localitatea a explodat

Un paroh din Italia a redus la tăcere clopotele unui sat, după plângeri de zgomot. Decizia a stârnit un adevărat „război” local. O biserică din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.