StiripesurseȘtirile zileiIar l-a luat gura pe dinainte: Duterte este criticat aprig pentru...

Iar l-a luat gura pe dinainte: Duterte este criticat aprig pentru o glumă despre violuri

Publicat:

Preşedintele filipinez Rodrigo Duterte a fost criticat vineri pentru că a trimis “un mesaj foarte periculos şi distorsionat”, conform căruia femeile sunt violate pentru că sunt frumoase, informează dpa, potrivit agerpres.

Duterte, care a atras numeroase critici după ce mai făcuse în trecut glume despre viol, a dorit să-şi întărească, în timpul unui discurs pe care l-a susţinut joi în provincia centrală Cebu, afirmaţiile conform cărora el a eradicat infracţiunea în oraşul său natal Davao din sudul ţării. “Ei spun că în Davao au avut loc multe violuri. Atâta timp cât aici sunt multe femei frumoase, vor exista şi o mulţime de cazuri de viol”, a declarat preşedintele filipinez.

Citește și: Merkel îl susține pe Manfred Weber la șefia Comisiei Europene

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Harry Roque, a declarat că această afirmaţie nu trebuie luată în serios, în condiţiile în care se ştie că Duterte face multe glume. “Nu cred că ar trebui să dăm prea mare importanţă la ceea ce a spus preşedintele glumind”, a afirmat purtătorul de cuvânt, adăugând că oamenii din afara regiunii nordice Luyon au de obicei “un simţ al umorului diferit” şi “nu prea iau lucrurile în serios”.

Citește și: Jihadiștii ‘de valoare’ se vor bucura de facilitățile oferite de americani la Guantanamo


Gabriela, un grup pentru apărarea drepturilor femeilor din Filipine, şi-a exprimat îngrijorarea că “cea mai recentă etalare flamboaintă a misoginiei” de către Duterte pune mai multe femei din Filipine în pericol de a fi violate.

“Preşedintele Duterte a trimis încă o dată un mesaj periculos şi distorsionat în ultima lui remarcă despre viol, conform căreia frumuseţea femeii este cauza violului”, a subliniat grupul într-un comunicat. “O persoană care găseşte plăcere în uciderea în masă a unor oameni nevinovaţi şi găseşte umor în a înjosi femeia şi a-i încuviinţa pe violatori nu este făcut să fie preşedinte”, adaugă grupul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

Procurorii au deschis 70 de dosare care vizează Partidul Șor și structurile afiliate

Procurorii anticorupție au pornit, în ultimii șapte ani, 70 de cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor, coruperea alegătorilor și fraudele electorale asociate fostului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.