StiripesurseExterneIgor Dodon va dizova Parlamentul dacă nu va fi formată o...

Igor Dodon va dizova Parlamentul dacă nu va fi formată o majoritate

Publicat:

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat, luni, că, imediat după validarea rezultatului alegerilor parlamentare, va demara discuţii cu liderii partidelor care au acces în legislativ, în vederea formării unei majorităţi parlamentare şi desemnării unui prim-ministru. 

El a atras atenţia asupra faptului că, în cazul în care cele patru formaţiuni politice parlamentare nu vor ajunge la un consens în vederea creării majorităţii, va pleda “pentru dizolvarea cât mai rapidă a acestui parlament şi alegeri parlamentare anticipate”, anunţă agerpres.

Citește și: OSCAR 2019. Lista completă a câștigătorilor

“În caz că nu vor vor fi posibilităţi de a găsi limbă comună, şi vreau aici să accentuez, între partide, nu între partide şi deputaţi independenţi – eu cred că varianta ideală sunt coaliţiile între partide, nu guvernele minoritare, nu partid şi deputaţi transfugi – atunci voi pleda pentru dizolvarea cât mai rapidă a acestui parlament şi alegeri parlamentare anticipate. Şi în această situaţie, trebuie să discutăm cu liderii partidelor, ca să nu întindem pe prea mult timp, să alegem procedura destul de repede, pentru ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc într-o perioadă destul de scurtă, poate într-o perioadă cu alegerile locale care trebuie să aibă loc la începutul verii”, a afirmat Dodon.

Citește și: Socialiștii lui Dodon au câștigat alegerile din R.Moldova


Şeful statului moldovean susţine că va începe consultările cu liderii partidelor politice parlamentare doar după ce toate contestaţiile partidelor participante la alegeri vor fi soluţionate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

Calendarul alegerilor prezidențiale din Franța, din 2027

După zece ani la putere, cine îi va succeda lui Emmanuel Macron la Palatul Élysée? În timp ce candidaturile încep să fie oficializate, Libération trece...

Percheziții la serverele Fidesz: Fraude cu fondul din care guvernul Orban finanța proiecte în Transilvania

Procurorii s-au prezentat marți, neanunțați, la centrul care pune la dispoziția Fidesz serverele pentru a sechestra întregul sistem de comunicații și bazele de date...

Un nou front în războiul din Orientul Mijlociu. Rebelii Houthi anunță blocarea unei rute esențiale pentru comerțul mondial

În ecuația deja complicată a războiului din Orientul Mijlociu au intrat și rebelii Houthi, din Yemen. Aliați ai Iranului, aceștia au anunțat că închid...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.