StiripesurseȘtirile zileiIgor Grosu, a avut o întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului European

Igor Grosu, a avut o întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului European

Publicat:

Șeful legislativului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu vicepreședintele Parlamentului European, Nicolae Ștefănuță. Discuțiile au vizat agenda de reforme și progresele înregistrate de țara noastră în parcursul european.

Citește și: Liuba Șova și Nicolae Roșca au fost numiți judecători ai Curții Constituționale

„Aderarea la Uniunea Europeană este singura cale care poate asigura prosperitate, pace, siguranță, iar obiectivul nostru este ca în 2028 să fim parte a marii familie europene. Știm că acest drum nu este ușor, dar avem convingerea că, alături de parteneri și prieteni, vom reuși să fim de partea bună a istoriei”, a accentuat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

De asemenea, șeful legislativului și-a exprimat recunoștința pentru suportul de care beneficiază Republica Moldova din partea partenerilor europeni. Recent, în Parlamentul European a fost votat un Raport care reconfirmă acest sprijin. La fel, Președintele Parlamentului s-a referit la Planul de Creștere pentru Moldova.

 „Prin intermediul acestui pachet de suport financiar, care este cel mai mare din istoria țării, vom reuși să construim o Moldovă mai puternică și mai prosperă”, a punctat Igor Grosu.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gheorghe Leiciu preia temporar atribuțiile președintelui APG

Demisia președintelui interimar al Adunării Populare a Găgăuziei, Nicolai Ormanji, nu a fost formalizată juridic din cauza lipsei de cvorum la ședința din 10...

Șefa statului a discutat cu Președintele Consiliului European, António Costa

Președinta Maia Sandu a discutat astăzi la telefon cu Președintele Consiliului European, António Costa, despre avansarea procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea...

Piața imobiliară se prăbușește. Cu 70% mai puține construcții

Piața imobiliară din Republica Moldova traversează cea mai gravă criză din ultimele șapte decenii, iar numărul locuințelor date în exploatare a ajuns la un...

UE deschide primul cluster de negocieri cu Moldova și Ucraina

Cele 27 de state membre au adoptat în unanimitate poziția comună de negocieri pentru deschiderea oficială a primului grup de capitole  din procesul de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.