StiripesurseȘtirile zileiIgor Grosu este prezent la conferința președinților de Parlamente din UE

Igor Grosu este prezent la conferința președinților de Parlamente din UE

Publicat:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, participă la conferința președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, care a început la Budapesta. Evenimentul reunește lideri parlamentari din peste 40 de state europene, alături de președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
„La Budapesta a început conferința președinților Parlamentelor din Uniunea Europeană, unde, alături de președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și de omologii mei din peste 40 de țări europene, vom discuta despre viitorul Europei”, a declarat Igor Grosu într-un mesaj pe Facebook.

Oficialul moldovean va avea, în cadrul evenimentului, întrevederi bilaterale cu mai mulți lideri europeni, context în care urmează să promoveze parcursul european al Republicii Moldova.

Citeşte şi: Două cutremure au zguduit România ieri noapte – Stiripesurse.md

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

38 de hectare de grâu, distruse de un incendiu în apropierea satului Purcari

Un incendiu de proporții a mistuit aproape 38 de hectare de grâu în apropierea satului Purcari, raionul Ștefan Vodă. Flăcările ar fi pornit de...

Mihai Isac, despre decizia Curții Constituționale privind autonomia găgăuză: ‘Nu a interzis alegerile. Nu a desființat instituțiile locale. Și, surpriză, nu a șters Găgăuzia...

Jurnalistul și realizatorul emisiunii „Fake News Alert” de la TVR Moldova, Mihai Isac, critică narativele promovate de unele surse pro-ruse după decizia Curții Constituționale...

Eduard Pleșca, propus pentru funcția de viceprimar de Bălți

Eduard Pleșca ar putea fi numit în funcția de viceprimar al municipiului Bălți, după ce actualul viceprimar, Vitalie Balan, și-ar fi anunțat demisia. Informația...

R. Moldova, printre cei mai buni la matematică: cinci distincții obținute la Olimpiada Internațională din China

Lotul olimpic al Republicii Moldova a revenit cu rezultate remarcabile de la cea de-a 67-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Matematică, desfășurată la Shanghai,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.