StiripesursePoliticăIgor Grosu, întrevedere cu deputați din Grupul de prietenie Marea Britanie-Moldova

Igor Grosu, întrevedere cu deputați din Grupul de prietenie Marea Britanie-Moldova

Publicat:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o discuție cu membri ai Grupului de prietenie cu Republica Moldova din cadrul Camerei Comunelor a Parlamentului Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Șeful legislativului a remarcat buna colaborare parlamentară moldo-britanică și a exprimat recunoștință pentru susținerea oferită țării noastre.

„Vă mulțumim pentru sprijinul pe care îl simțim în acești ani și în aceste vremuri deosebit de delicate pentru țara noastră. Asistența acordată de Regatul Unit este vitală pentru menținerea democrației și a păcii în Moldova și pentru a ne ajuta să combatem interferențele străine, inclusiv prin consolidarea rezilienței instituțiilor noastre”, a menționat Igor Grosu, potrivit unui comunicat al Parlamentului.

Citește și: Ion Suruceanu își cere scuze pentru declarațiile făcute la adresa PAS și a unor oameni de cultură

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte privind diaspora din Marea Britanie și ce pot face autoritățile pentru a asigura condiții bune pentru moldovenii care fie decid să rămână în Marea Britanie, fie revin în Republica Moldova. Oficialii s-au referit și la situația de securitate din regiune. „Marea Britanie ajută constant Republica Moldova și avem nevoie în continuare de ajutor în lupta cu propaganda rusă și cu grupările criminale. Avem nevoie de instituții puternice și ca oamenii să aibă acces la informații media de calitate și corecte. Moldova face tot posibilul pentru a contribui la pacea în Europa, prin combaterea influenței ruse în țara noastră și menținerea fermă a cursului european”, a subliniat Președintele Parlamentului, Igor Grosu.

În perioada 29 – 30 iunie, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, se află într-o vizită de lucru în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.


Citește și: Casa lui Brad Pitt din California, jefuită de hoți

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.