StiripesursePoliticăIgor Grosu s-a întâlnit cu reprezentanții Comisiei Europene

Igor Grosu s-a întâlnit cu reprezentanții Comisiei Europene

Publicat:

Igor Grosu s-a întâlnit cu reprezentanții Comisiei Europene

Prioritățile Parlamentului și progresele Republicii Moldova pe calea aderării la UE au fost subiectele discutate de Președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu Adrienn Kiraly, Director pentru Vecinătatea Estică și Consolidare Instituțională al Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene.

Citeşte şi: Accident grav la Măgdăcești

În cadrul întrevederii, Președintele Parlamentului a menționat că Republica Moldova este în plin proces de a îndeplini cele trei condiționalități pentru aderare la UE: reforma justiției, lupta împotriva corupției și deoligarhizarea. Discuția s-a referit și la proiectul de lege privind pilotarea votului prin corespondență în Canada și SUA, precum și rolul mass-mediei în acest proces electoral.

Un alt subiect abordat de oficiali a fost organizarea referendumului republican de aderare la Uniunea Europeană din această toamnă. „Parlamentul are un rol important și, ieri, a fost făcut un prim pas în acest proces. În următoarele luni, misiunea noastră este să mergem să vorbim cu oamenii despre beneficiile integrării europene”, a subliniat Igor Grosu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marile branduri din UE nu mai au voie să arunce hainele nevândute

În Uniunea Europeană a intrat în vigoare o nouă regulă care interzice marilor companii să distrugă hainele, încălțămintea și accesoriile rămase nevândute. Măsura face...

Avertisment de la MAE: Evitaţi călătoriile neesențiale în Orientul Mijlociu

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetățenilor Republicii Moldova să evite orice călătorie neesențială în Orientul Mijlociu, în contextul situației de securitate din regiune. Instituția îndeamnă...

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.