StiripesursePoliticăIgor Grosu s-a întâlnit la Bucureşti cu premierul României

Igor Grosu s-a întâlnit la Bucureşti cu premierul României

Publicat:

Președintele Parlamentului R. Moldova, Igor Grosu, a avut astăzi o întrevedere cu primul ministru al României, Ilie Bolojan, în cadrul căreia cei doi demnitari au discutat despre proiectele comune ale Republicii Moldova și ale României.

„Sunt astăzi într-o scurtă vizită la Bucureşti. În această dimineață, m-am întâlnit cu prim-ministrul României și bunul prieten al Republicii Moldova, Ilie Bolojan. Mi-am exprimat recunoștința pentru sprijinul constant pe care ni-l oferă necondiționat România și am convenit ca în următorii ani să ducem relațiile noastre la un nivel fără precedent, în special pe infrastructură, energie și schimb de capital. Sunt proiecte concrete care vor aduce dezvoltare economică și bunăstare pe ambele maluri ale Prutului”, se menționează în mesajul lui Igor Grosu.

Citeşte şi: Maia Sandu participă la Summitul Comunității Politice Europene – Stiripesurse.md

De asemenea, demnitarul de la Chișinău s-a referit și la suportul permanent al României pe care îl acordă Republicii Moldova.

„România este unul dintre cei mai mari susținători ai parcursului european al Republicii Moldova. Ne propunem ca în 2028 să semnăm tratatul de aderare la UE pentru ca să fim cât mai curând împreună în marea familie europeană”, a apreciat Igor Grosu.

Menționăm, că aceasta este prima vizită externă oficială pe care o întreprinde Igor Grosu după alegerile din 28 septembrie.


În urma scrutinului, partidul pro-european PAS a obținut 50.2% din voturile cetățenilor, Blocul Patriotic a luat 24.2% din voturi, Blocul „ALTERNATIVA” a câștigat 7.96% din opțiunile de vot, Partidul NOSTRU condus de Renato Usatîi a luat 6.2% din sufragii, iar Partidul Democrația Acasă a luat 5.62% din sufragii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

Ce pun nutriționiștii în farfurie pentru o viață mai lungă. Lista alimentelor recomandate

Trei nutriționiști spun ce alimente ajută la o îmbătrânire sănătoasă și ce beneficii au pentru organism. Alimentația influențează direct modul în care organismul îmbătrânește. Vezi și:...

Creierul, rinichii, inima, mușchii: totul este apă. Cum să rămâi hidratat chiar și pe caniculă

Hidratarea este esențială pentru sănătate. Deshidratarea poate accelera îmbătrânirea, crește riscul de boli cronice și reduce nivelul de energie, concentrarea și starea de spirit....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.