StiripesurseȘtirile zileiIgor Grosu și Nicu Popescu salută rezoluția adoptată de Parlamentul European

Igor Grosu și Nicu Popescu salută rezoluția adoptată de Parlamentul European

Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, a venit cu un mesaj de salut ca urmare a votului de azi, 5 octombrie, în Parlamentul European, care a aprobat rezoluția privind începerea negocierilor de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană.

Potrivit șefului diplomației moldovenești, decizia respectivă reprezintă un puternic semn de sprijin pentru R. Moldova și pentru drumul european al țării noastre.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

„Rezoluția este o recunoaștere a progreselor noastre substanțiale în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, din momentul obținerii statutului de țară candidat. Odată cu realizarea acestor progrese importante, mizăm pe sprijinul statelor membre ale Uniunii Europene în vederea obținerii unei decizii favorabile în cadrul ședinței Consiliului European din luna decembrie, care să permită începerea negocierilor de aderare”, a scris șeful MAEIE.

Totodată, și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a venit cu un mesaj după decizia Parlamentului European. Din plenul Parlamentului, Grosu a mulțumit din numele întregii R. Moldova eurodeputaților care au votat rezoluția.


Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

„Parlamentul European a votat rezoluția, inițiată de bunul prieten al Republicii Moldova, europarlamentarul Siegfried Muresan, care cere începerea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană până la finalul acestui an. Rezoluția a fost votată cu 448 de voturi „pentru”. Vă mulțumesc din numele meu și al Republicii Moldova, dragi prieteni europarlamentari, că sprijiniți și credeți în parcursul nostru european”, a spus Igor Grosu.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Republica Moldova și Germania facilitează recunoașterea reciprocă a actelor oficiale

Începând cu 17 iulie, Convenția de la Haga din 5 octombrie 1961 privind suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine (Convenția privind Apostila) se aplică...

Sute de plante de cânepă au fost descoperite la Botanica, Buiucani și Râșcani

Polițiștii din sectoarele Botanica, Buiucani și Râșcani au depistat și ridicat sute de plante de cânepă cultivate pe terenuri și în curți din raza...

Mai multe proceduri din Justiţie vor intra în era digitală

Guvernul a aprobat un proiect de lege care extinde utilizarea instrumentelor digitale în activitatea instanțelor de judecată. Documentul prevede desfășurarea în format electronic a...

Moldovenii vor avea mai multe drepturi în procesul decizional

Guvernul a aprobat un proiect de lege care instituie un nou cadru privind participarea publică în procesul decizional. Potrivit autorităților, inițiativa urmărește să sporească...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.