Serviciul Vamal și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră au lansat astăzi proiectul-pilot privind delegarea competențelor în punctul de trecere a frontierei Costești – Stânca — o inițiativă cu semnificație strategică pentru modernizarea managementului frontierei Republicii Moldova.
Prin acest proiect, pentru prima dată, Republica Moldova aplică modelul european de control unic la frontieră, bazat pe cooperare interinstituțională și delegare de competențe între autoritățile responsabile de control, potrivit news.ungheni.org.
Citește și: Noua lege europeană privind libertatea presei: ce schimbări se produc în UE
Implementarea proiectului, planificată pe o perioadă de 12 luni, are drept scop optimizarea timpilor de traversare, simplificarea procedurilor și creșterea eficienței operaționale, în beneficiul cetățenilor, al mediului de afaceri și al statului.











