StiripesurseEconomieIIF: Datoria mondială a atins un nivel record de 312.000 de...

IIF: Datoria mondială a atins un nivel record de 312.000 de miliarde de dolari

Publicat:

IIF: Datoria mondială a atins un nivel record de 312.000 de miliarde de dolari

Datoria mondială a atins un nivel record de 312.000 de miliarde de dolari la finele celui de-al doilea trimestru, impulsionată de împrumuturile contractate de SUA şi China, arată un raport al Institutului Internaţional pentru Finanţe (IIF), cel mai mare grup de lobby al sectorului financiar, informează Reuters.

Potrivit celor mai recente estimări publicate miercuri de IIF, datoria mondială a crescut cu 2.100 de miliarde de dolari în prima jumătate a acestui an, până la 312.000 miliarde de dolari. Este vorba de cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată, după ce precedentele date au fost revizuite în jos de IIF, potrivit stiripesurse.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Institutului Internaţional pentru Finanţe a tras un semnal de alarmă cu privire la tendinţa de creştere continuă a împrumuturilor guvernamentale, în ultimul său raport Global Debt Monitor. IIF a prognozat că împrumuturile guvernamentale globale vor creşte de la nivelul actual de 92.000 de miliarde de dolari, până la 145.000 de miliarde de dolari în 2030, urmând a trece de 440.000 de miliarde de dolari în 2050.

“În condiţiile în care noul ciclu de relaxare demarat de Fed este aşteptat să accelereze ritmul de acumulare a datoriei mondiale, un motiv special de îngrijorare este aparenta lipsă de voinţă politică pentru a răspunde la creşterea nivelului datoriei suverane atât în rândul economiilor mature cât şi în cazul economiilor emergente”, se arată în raportul IIF.


Potrivit datelor IIF, creşterea datoriei mondiale cu 2.100 miliarde de dolari în primul semestru al acestui an vine după o majorare de 8.400 miliarde de dolari în prima jumătate a anului trecut.

Pe lângă China şi SUA, primele două economii ale lumii, India, Rusia şi Suedia şi-au majorat şi ele datoriile. În schimb, alte ţări europene şi Japonia au înregistrat o scădere semnificativă a datoriilor.

Raportul datorie/PIB, un indicator al capacităţii de rambursare a datoriei comparativ cu ceea ce produce o ţară, s-a stabilizat la nivel mondial la 328%, în condiţiile în care cifrele privind producţia au fost parţial încurajate de inflaţia peste ţintă din marile economii.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

În cazul pieţelor dezvoltate, raportul datorie/PIB a atins cel mai scăzut nivel de după 2018, ca urmare a declinului împrumuturilor în rândul gospodăriilor şi sectorului corporaţiilor non-financiare.

În contrast, raportul datorie/PIB în rândul pieţelor emergente a atins un nou vârf de 245%, cu 25 de puncte procentuale peste nivelul la care era înainte de carantinele care au avut legătură cu pandemia de COVID.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Tinerii antreprenori, invitați la instruiri gratuite despre taxe, contabilitate și export, la Edineț

Orașul Edineț va găzdui, în perioada 10–12 iunie 2026, cea de-a VII-a rundă a programului de instruiri gratuite dedicat antreprenorilor aflați la început de...

Moldova, între tehnologiile chinezești mai accesibile și riscurile de securitate impuse de UE

Moldova se confruntă cu o dilemă în tranziția sa energetică: dacă alege tehnologiile chinezești mai accesibile, riscă să încalce standardele stricte de securitate impuse...

Importurile Energocom au asigurat peste 60% din necesarul de consum al Republicii Moldova în luna mai

În luna mai 2026, Energocom a achiziționat un volum total de 308.888 MWh de energie electrică, la un preț mediu ponderat de 119,28 EUR/MWh,...

Macron: Securitatea Europei și în special a României sunt de o mare importanță pentru Franța

Franța va face tot ce autoritățile române consideră necesar, a declarat vineri, înainte de summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru, președintele Emmanuel Macron. ”Securitatea întregii Europe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.