StiripesursePoliticăIlan Șor i-a dat raportul lui Putin prin videoconferință

Ilan Șor i-a dat raportul lui Putin prin videoconferință

Publicat:

Fugarul Ilan Șor a apărut într-o videoconferință cu președintele rus Vladimir Putin, unde i-a raportat liderului de la Kremlin detalii despre activitatea companiei sale „A7” și colaborarea cu banca rusă Promsvyazbank – PSB.

În cadrul intervenției sale, Șor s-a prezentat drept director al companiei „A7”, și a menționat că a creat un centru pentru decontări internaționale, platformă care funcționează pe baza unor mecanisme de facturare și instrumente financiare de înaltă tehnologie. „În 10 luni de muncă, am efectuat peste 7,5 trilioane de operațiuni în ruble. Astăzi, efectuăm între 1,5 și 2 mii de tranzacții pe zi”, a raportat acesta, transmite IPN.

Citeşte şi: Marta Kos a avut întrevederi cu Maia Sandu și cu Dorin Recean – Stiripesurse.md

Politicianul fugar a adăugat că planul companiei sale pentru 2025 prevede plata unor impozite de aproximativ 20 de miliarde de ruble, pe care le-a numit „impozite noi”.

El a mai spus că peste jumătate din totalul decontărilor au loc în țările asiatice și că urmează să fie deschis un hub financiar regional, destinat nu doar Rusiei, ci și altor state în care compania sa ar urma să opereze.


Conferința online la care a participat Șor ar fi avut ca temă consolidarea infrastructurii rusești în Orientul Îndepărtat, potrivit informațiilor publice.

Potrivit unei investigații IPN, compania „A7”, creată împreună cu banca de stat rusească Promsvyazbank, are drept domeniu declarat serviciile financiare, însă în realitate compania este utilizată pentru finanțarea grupării lui Șor în Republica Moldova.

În luna iulie, Consiliul Uniunii Europene a inclus pe lista sa de sancțiuni platforma de plăți rusească A7, alături de alte trei entități juridice și șapte persoane fizice asociate cu oligarhul prorus Ilan Șor și cu acțiuni de destabilizare în Republica Moldova. Ulterior, pe 14 august, și Departamentul Trezoreriei al Statelor Unite a anunțat sancțiuni împotriva aceleiași platforme de plăți.

Politicianul fugar Ilan Șor a fost condamnat definitiv în Republica Moldova la 15 ani de închisoare. În prezent, acesta se află în Federația Rusă, iar autoritățile moldovenești au transmis mai multe cereri de extrădare către Moscova, toate însă au rămas fără răspuns.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Inspectorii de mediu au depistat focare de ambrozie în Telenești și au aplicat amenzi

Inspectorii de mediu din Telenești au intensificat verificările în teritoriu pentru identificarea focarelor de ambrozie și monitorizarea modului în care proprietarii și deținătorii de...

Un tânăr de 22 de ani, reținut pentru distribuirea substanțelor stupefiante prin Telegram

Droguri de peste 1 milion de lei au fost scoase din circuitul ilegal de către organele de forță. Pe acest caz a fost reținut...

Patru șoferi și bicicliști beți au fost prinşi în Strășeni

Patru bărbați aflați în stare de ebrietate au fost depistați de polițiști în raionul Strășeni, în timpul acțiunilor de supraveghere și control al traficului...

ANRE linişteşte populaţia: Nu există risc de lipsă a carburanților la benzinării

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a răspuns îngrijorărilor fermierilor cu privire la situația de pe piața produselor petroliere din Moldova, menționând că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.