StiripesurseExterneImigraţia a devenit cea mai mare problemă pentru britanici pentru prima...

Imigraţia a devenit cea mai mare problemă pentru britanici pentru prima dată din 2016

Publicat:

Imigraţia a devenit cea mai mare problemă pentru britanici pentru prima dată din 2016

Imigraţia se află în fruntea listei problemelor pe care britanicii le consideră cele mai importante pentru prima dată din 2016, când Marea Britanie a votat să părăsească Uniunea Europeană, în urma revoltelor din această lună care vizează musulmani şi migranţi, potrivit unui sondajul Ipsos, citat de Reuters.

Puţin peste o treime dintre britanici (34%) au numit imigraţia drept cea mai mare problemă, înaintea asistenţei medicale, cu 30%, economia cu 29%, criminalitatea cu 25% şi inflaţia cu 20%, arată ediţia din august a indicelui lunar Ipsos Issues, potrivit stiripesurse.md.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Pentru 11% dintre cei intervievaţi, relaţiile rasiale au fost problema principală. Migraţia netă în Marea Britanie – diferenţa dintre oamenii care se mută în ţară şi cei care pleacă – a atins un record în 2022, de 764.000. A scăzut uşor la 685.000 în anul următor.

Preocupările populaţiei cu privire la imigraţie au crescut în urma revoltelor produse în această lună în multe oraşe, în care demonstranţii anti-imigraţie au vizat hoteluri care găzduiau solicitanţi de azil şi moschei.


”Impactul recentelor revolte din Marea Britanie este clar în datele din această lună… nivelul de îngrijorare cu privire la criminalitate şi relaţiile rasiale a crescut, de asemenea, la maxime recente”, a spus cercetătorul Ipsos Mike Clemence.

Tulburările s-au diminuat după ce un număr dintre cei implicaţi au fost arestaţi, iar infractorii au fost încarceraţi rapid. Mulţi oameni au luat parte şi la mitinguri împotriva rasismului.

Sondajul Ipsos reflectă un altul, lansat de YouGov săptămâna trecută, care a arătat, de asemenea, că imigraţia se află în fruntea listei celor mai importante probleme naţionale pentru prima dată din 2016, când preocupările legate de imigraţie au fost un factor major al votului Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană în acel an.

Citește și: Poliția înăsprește măsurile de control pe întreg teritoriul țării pentru a responsabiliza șoferii

Ipsos a chestionat 1.010 adulţi în perioada 7-13 august, în timp ce YouGov a chestionat 2.163 adulţi în perioada 5-6 august.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Moldova și Ucraina mizează pe sprijin reciproc în procesul de aderare la UE

Republica Moldova și Ucraina au nevoie una de cealaltă în procesul de integrare europeană și vor continua să își susțină reciproc parcursul spre Uniunea...

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.