StiripesurseȘtirile zileiImran Khan a compărut din nou la tribunal pentru a cere...

Imran Khan a compărut din nou la tribunal pentru a cere eliberarea sa pe cauţiune

Publicat:

Fostul prim-ministru al Pakistanului, Imran Khan, a fost adus vineri dimineaţa la un tribunal din Islamabad, pentru o audiere în timpul căreia el ar urma să ceară eliberarea sa pe cauţiune, informează AFP, potrivit agerpres.

Khan fusese arestat la acelaşi tribunal marţi, ceea ce a declanşat revolte în întreaga ţară. Însă Curtea Supremă a invalidat joi arestarea lui şi a ordonat ca fostul premier să compară din nou în faţa acestui tribunal.

Citeşte şi: Regatul Unit se dotează cu prima sa linie de autobuze autonome – Black News

Imran Khan a sosit la tribunal la sfârşitul dimineţii de vineri, într-un convoi sub protecţia poliţiei. Sute de poliţişti şi paramilitari au fost desfăşuraţi în jurul clădirii tribunalului.

“Sperăm că i se va acorda eliberarea pe cauţiune”, ceea ce îl va pune momentan la adăpost de o nouă arestare în acest dosar, a declarat pentru presă în faţa tribunalului Faisal Hussain Chaudhry, un avocat al lui Khan.


Cu toate acestea, ministrul de interne pakistanez Rana Sanaullah s-a angajat să-l aresteze din nou, fie în acest dosar sau în mai multe alte în care el este acuzat.

Khan este vizat de zeci de dosare judiciare, pe care el le denunţă drept o tentativă a actualului guvern şi a armatei de a-l împiedica să revină la putere.

Tribunalele pakistaneze sunt adesea utilizate pentru a lansa proceduri lungi şi anevoioase în scopul de a sufoca opoziţia politică, denunţă apărători ai drepturilor omului.

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi peste 2.000 au fost arestate până în prezent în urma confruntărilor între forţele de ordine şi susţinătorii lui Imran Khan. Aceştia din urmă au atacat clădiri ale armatei şi instituţiilor statului, determinând guvernul să ceară intervenţia militarilor pentru a restabili ordinea.

Imran Khan este în prezent cel mai popular politician pakistanez, conform sondajelor.

Citeşte şi: Portugalia va interzice fumatul pe terase acoperite şi în proximitatea şcolilor – Black News

În vârstă de 70 de ani şi fost jucător de cricket devenit politician, Imran Khan a fost înlăturat din postul de premier în aprilie anul trecut, în urma unei moţiuni de cenzură înaintate de o coaliţie de partide aflată atunci în opoziţie, Mişcarea Democratică a Pakistanului (PDM), şi care acum face parte din guvernul condus de premierul Shehbaz Sharif. El a pierdut la acea vreme majoritatea în parlament după ce aliaţi ai săi au trecut de partea PDM. Fostul premier consideră că manevrele pentru înlăturarea sa de la putere s-au realizat cu sprijinul SUA.

Violenţele declanşate de arestarea sa agravează instabilitatea în Pakistan, ţară cu circa 220 de milioane de locuitori şi confruntată cu o criză economică severă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Revenire spectaculoasă: Céline Dion anunță încă 10 concerte la Paris în 2027

Cererea uriașă de bilete pentru concertele lui Céline Dion a determinat organizatorii să programeze zece spectacole suplimentare la Paris în mai 2027. Anunțul a...

Ce se întâmplă în coloniile de viespi când rămân fără regină

Noi descoperiri realizate de cercetători arată ce se întâmplă în interiorul coloniilor de viespi, în momentul în care rămân fără regină. Cercetătorii de la Colegiul...

Nimic asemănător nu a existat în ultimii 3,6 milioane de ani. Ce se întâmplă cu rotația Pământului

Ceva „fără precedent” se întâmplă acum cu rotația Pământului, spun oamenii de știință. Potrivit acestora, schimbările climatice încetinesc rotația Pământului - și nu a...

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat

Un serial extrem de popular de pe platformele de streaming s-a încheiat în mod neașteptat. Deși fanii așteptau noi sezoane, regizorul a anunțat că...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.