Imunitatea colectivă nu se poate realiza fără vaccinarea copiilor

Publicat:

Imunitatea colectivă va fi probabil imposibil de realizat fără vaccinarea copiilor şi adolescenţilor, potrivit Societăţii germane pentru Imunologie (DGfI), relatează marţi dpa, potrivit agerpres.

”De obicei, se presupune că va exista o imunitate colectivă atunci când între 60% şi 70% din populaţie este protejată împotriva agentului patogen. Dar aceasta presupune că agentul patogen nu se poate înmulţi la acele persoane fizice”, a declarat vicepreşedintele DGfI Reinhold Foerster citat de Funke Media Group.


Citește și: Un avion de pasageri A DISPĂRUT de pe radar în estul Rusiei

Foerster a apreciat că este o problemă diferită cu Sars-Cov-2: oamenii pot transmite virusul, chiar dacă ei înşişi nu sunt bolnavi, chiar dacă sunt vaccinaţi şi nu prezintă simptome.

Varianta Delta a intensificat situaţia. ”Este mult mai contagioasă. Îi afectează foarte mult pe adolescenţi şi copii”, a precizat el.

”Atât timp cât această categorie de vârstă nu este vaccinată deloc sau vaccinată doar puţin, nu vom ajunge la o imunitate colectivă”, a apreciat, de asemenea, vicepreşedintele DGfI Reinhold Foerster .

Potrivit Institutului german Robert Koch (RKI) pentru controlul bolilor, cel puţin 85% din populaţia cu vârsta între 12 şi 59 de ani şi 90% dintre cei cu vârsta de 60 de ani şi peste ar trebui să fie vaccinaţi în totalitate împotriva variantei Delta.

Citește și: Ultima ascunzătoare a lui El Chapo poate fi câștigată la loterie

“Dacă această rată de vaccinare este atinsă la timp, un al patrulea val anunţat în toamna sau iarna viitoare pare puţin probabil”, potrivit unui document RKI difuzat luni.

Deocamdată, Comisia permanentă pentru vaccinare (Stiko) nu a emis o recomandare generală de vaccinare pentru copiii cu vârsta de 12 ani şi nu există un vaccin aprobat pentru copiii cu vârsta sub 12 ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar

Eurobarometru: Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu privire la viitorul UE, peste media blocului comunitar Aproape 70% dintre români se declară optimiști cu...

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale

Cel puţin 26 de morţi şi 160 de spitalizări în Iran în urma consumului de băuturi alcoolice ilegale Cel puţin 26 de persoane au murit...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini Italia a simplificat condiţiile de intrare în ţară şi a redus obstacolele birocratice pentru muncitorii străini, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.