StiripesurseȘtirile zileiÎn America PLOUĂ cu plastic

În America PLOUĂ cu plastic

Publicat:

O cantitate de microparticule de plastic echivalentă cu până la 300 de milioane de sticle de apă ”plouă” în Marele Canion, Joshua Tree National Park şi alte parcuri naţionale din Statele Unite, conform unui studiu citat de The Guardian, potrivit agerpres.

În urma unei analize realizate în zone vestice, printre care parcurile naţionale Great Basin şi Craters of the Moon, cercetătorii au descoperit peste 1.000 de tone de particule de microplastic care au călătorit prin atmosferă prin intermediul ploii sau al vaporilor de apă.

Citeşte şi: Românii care ajung în Cipru sunt testaţi PCR

Majoritatea particulelor de microplastic sunt fragmente rezultate din bucăţi mai mari de materiale plastice. Deoarece plasticul nu este biodegradabil, materialele plastice care ajung în depozitele de deşeuri sau gropile de gunoi se descompun în microparticule şi pătrund în atmosfera Pământului, în sol şi în apă.

Janice Brahney, cercetător principal şi profesor la Universitatea de Stat din Utah, numeşte acest proces ”spirala plasticului”. Unele microparticule de plastic se deplasează în sisteme naturale perioade lungi de timp. Particulele de plastic ”se depozitează, reintră în atmosferă, pot fi transportate o perioadă de timp, se depozitează şi pot fi ridicate din nou”, a explicat Brahney. ”Şi cine ştie de câte ori şi cine ştie cât de departe au călătorit?”, a adăugat ea.


Echipa condusă de Brahney a descoperit că aşa-numitele particule de microplastic umede, numite astfel după modul în care sunt transportate în condiţii atmosferice umede, cel mai probabil tulburate de o furtună şi ajunse astfel în atmosferă, provin cel mai probabil din zone urbane mari. Particulele de microplastic uscate, în schimb, imită modelele de dispersie ale prafului şi parcurg distanţe lungi, traversând adesea continentele.

Citeşte şi:  Oamenii de știință prevăd 50 de ani de activitate solară intensă pentru iubitorii aurorei boreale

Brahney a avertizat că noile constatări demonstrează nevoia urgentă de reducere a poluării cu plastic. Cu toate că efectele acestor microparticule asupra corpului uman sunt deocamdată necunoscute, oamenii de ştiinţă încep să tragă semnale de alarmă asupra particulelor de microplastic. Acestea sunt suficient de mici pentru a se depune în ţesutul pulmonar, ceea ce provoacă leziuni şi, în unele cazuri de expunere îndelungată, astm şi cancer, notează The Guardian care aminteşte un studiu realizat în 2019 potrivit căruia o persoană obişnuită care trăieşte într-un apartament din mediul urban din Danemarca inhalează aproximativ 11 particule de microplastic pe oră.

Citeşte şi: Parisul îşi redeschide monumentele emblematice

De asemenea, oamenii de ştiinţă au asociat particulele de microplastic cu fluctuaţiile proprietăţilor termice ale solului, ceea ce afectează dezvoltarea plantelor.

Potrivit lui Brahney, cercetarea sa reprezintă doar începutul conştientizării modului în care microparticulele de plastic se deplasează prin ecosisteme.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

AI ar putea detecta ADHD la copii înainte de apariția simptomelor evidente

Un nou studiu sugerează că inteligența artificială ar putea schimba modul în care este identificată una dintre cele mai frecvente tulburări de dezvoltare la...

Clădire de sticlă, cu 15 etaje, folosită că aparat automat pentru comercializarea mașinilor de lux

O clădire de sticlă, cu 15 etaje, este folosită că aparat automat pentru comercializarea mașinilor de lux. Clădirea spectaculoasă se află în Singapore. Mașinile...

Oamenii de știință au descoperit o legătură surprinzătoare între vot și longevitate

Participarea la vot ar putea avea beneficii semnificative asupra sănătății și longevității, arată un studiu realizat de economiști și psihologi sociali.Majoritatea oamenilor cunosc principiile...

AI vs artiști: Taylor Swift își protejează vocea în fața deepfake-urilor

Taylor Swift face un pas nou în lupta cu inteligența artificială, după ce a depus cereri de înregistrare a mărcii pentru propria voce și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.