În Bisericile din Franţa bat clopotele în semn de solidaritate cu Notre Dame; pompierii încearcă să prevină prăbuşirea turnului nordic

Publicat:

Pomperii care încearcă să aducă sub control incediul de la catedrala Notre Dame din Paris au informat că eforturile lor sunt îndreptate spre a preveni căderea celui de-al doilea turn şi salvarea lucrărilor de artă, scrie The Guardian, scrie News.ro .

“Nu suntem siguri că putem opri extinderea focului” până la al doilea turn, a declarat Jean-Claude Gallet, pompier aflat la faţa locului.


“Dacă se va prăbuşi, vă puteţi imagina cât de importante vor fi pagubele”, a adăugat el.

Citește și : Sadiq Khan: Londra se află alături de Paris ‘în tristeţe’

Flăcările au ajuns deja la unul dintre turnuri şi au provocat prăbuşirea turlei de 96 de metri.

În bisericile din Franţa bat clopotele în semn de solidaritate cu Notre Dame, în urma apelului arhiepiscopului de la Paris, Michel Aupetit, cel care a scris pe Twitter: “Să ne rugăm. Puteţi bate clopotele pentru a invita oamenii să se roage”.

Biserica Catolică din Ţara Sfântă a comunicat că se roagă ca incendiul să nu fi fost “intenţionat” şi şi-a exprimat solidaritatea cu Franţa.

“Ne rugăm să nu fie răniţi, ca focul să nu fie intenţionat şi să fie cât mai puţine pagube. Ne exprimăm solidaritatea cu Biserica din Franţa”, se arată într-un comunicat de la Ierusalim.

Vaticanul şi-a exprimat, de asemenea, solidaritatea.

“Suntem alături de catolicii francezi şi de locuitorii Parisului. Ne rugăm pentru pompieri şi pentru toţi cei care fac tot ce pot pentru a gestiona această situaţie dramatică”, se arată într-un comunicat al Vaticanului.

Citește și : Incendiu uriaş la catedrala Notre Dame din Paris (VIDEO)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.