StiripesurseSocialÎn cazul Ludmilei Vartic va fi dispusă expertiza post-mortem

În cazul Ludmilei Vartic va fi dispusă expertiza post-mortem

Publicat:

Expertiza post-mortem va fi dispusă în cazul Ludmila Vartic. Anunțul a fost făcut de către șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu. Șeful IGP a precizat că oamenii legii au audiat mai mulți martori, pentru a stabili dacă tragedia a survenit ca urmare a unor agresiuni fizice sau psihice suportate de femeie, transmite IPN.

Șeful IGP a explicat că ancheta include audierea tuturor persoanelor relevante din anturajul victimei, pentru a contura o imagine clară asupra situației în care se afla aceasta.

Citeşte şi: Parlamentul European aprobă cu anumite condiţii acordul comercial UE-SUA – Stiripesurse.md

„Toate persoanele care pot spune dacă Ludmila a avut de suferit de pe urma agresiunii fizice sau psihice a soțului său au fost audiate. Au fost audiați vecinii, au fost audiați colegii de serviciu și ai Ludmilei, și ai bănuitului. De două ori au fost audiați copiii, în condiții speciale. Mama și sora victimei, la fel, au fost audiate în condiții speciale, cu prezența psihologului”, a spus Viorel Cernăuțeanu în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.

Oficialul a precizat că soțul victimei, fostul vicepreședinte al raionului Hâncești, Dumitru Vartic, are statut de bănuit în dosarul privind violența în familie, cu determinare la suicid.


„E vorba de articolul din Codul Penal privind violența în familie cu determinare la sinucidere. Din declarațiile vecinilor și ale altor persoane, avem informații vagi, întrucât persoana era închisă și nu avea nicio deschidere la comunicare”, a spus Viorel Cernăuțeanu.

De asemenea, șeful poliției a subliniat că ancheta nu se bazează doar pe mărturii, ci și pe probe tehnice și expertize, care urmează să fie efectuate, cum ar fi expertiza post-mortem.

„Nu doar declarațiile martorilor sunt relevante în proces. Sunt și expertizele telefoanelor, ale scrisorilor, va fi dispusă și expertiza post-mortem”, a punctat șeful Inspectoratului General al Poliției.  

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

India lansează primul tren cu hidrogen. Atinge până la 75 km/h

India a inaugurat primul său tren de călători alimentat cu hidrogen, construit integral pe plan intern, marcând o etapă importantă în eforturile țării de...

Canicula care a lovit Europa a fost mai mortală decât se credea. Peste 10.000 de morți

Primul val major de caniculă al verii 2026 ar fi provocat peste 10.000 de decese suplimentare în Europa. Datele preliminare arată o creștere puternică...

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.