StiripesurseȘtirile zileiÎn Nepal au fost reluate expediţiile pe munte, sistate din cauza...

În Nepal au fost reluate expediţiile pe munte, sistate din cauza pandemiei de coronavirus

Publicat:

O aeronavă specială din Bahrein, având 18 turişti la bord, a aterizat miercuri pe Aeroportul Internaţional Tribhuvan din Kathmandu, odată cu reluarea expediţiilor de alpinism în Nepal după o pauză de aproape şase luni din cauza pandemiei de COVID-19, informează DPA, potrivit agerpres.

Expediţia, alcătuită din 15 persoane din Bahrein şi trei britanici, îşi propune să cucerească Munetele Lobuche (6.119 de metri) şi Muntele Manaslu (8.163 de metri), potrivit ambasadei Nepalului din Bahrein.

Citește și : Fumul degajat de incendiile din SUA trece Atlanticul şi ajunge în Europa

Excursia este organizată de Garda Regală din Bahrein, iar unul dintre membrii grupului face parte din familia regală, a mai precizat ambasada într-un comunicat.

Mingma Sherpa, din cadrul Seven Summit Treks, compania care se ocupă de derularea expediţiei, a declarat pentru DPA că în curând echipa va pleca spre munţi, unde va rămâne pentru o lună şi jumătate alături de un grup de circa 80 de şerpaşi. Echipa intenţionează să cucerească Everestul anul următor.


Citește și : Polonia vrea să interzică creşterea animalelor pentru blană. Sute de fermieri au ieşit în stradă!

Nepalul a suspendat expediţiile în martie pentru a combate transmiterea coronavirusului, dar a început să reia treptat excursiile în speranţa revitalizării unei industrii turistice în criză, în care lucrează circa un milion de persoane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Se dădeau angajați ai băncii, BNM și Poliției şi au lăsat o femeie fără 2,4 milioane de lei

Un tânăr de 21 de ani a fost trimis pe banca acuzaților fiind învinuit de escrocherie. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, individul riscă...

Un român a exploatat sexual o moldoveancă în Grecia

Un bărbat a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a convins o tânără din Nisporeni să plece...

Avertisment MAE: Evitaţi călătoriile în Federația Rusă!

Autoritățile de la Chișinău recomandă cetățenilor să evite, pe cât posibil, deplasările în Federația Rusă. Și asta pentru că se mențin riscurile sporite de...

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.