În Odesa numărul școlilor cu predare în limba română a crescut de la 3 la 16. Ambasadorul României la Kiev: Ziua Limbii române ar putea fi sărbătorită și în Ucraina

Publicat:

În Odesa numărul școlilor cu predare în limba română a crescut de la 3 la 16. Ambasadorul României la Kiev: Ziua Limbii române ar putea fi sărbătorită și în Ucraina

Poate cel mai sensibil subiect de pe agenda relațiilor bilaterale dintre România și Ucraina este cel al persoanelor aparținând minorității române din Ucraina.  Problematica minorităților vine la pachet cu statutul limbii române din Ucraina. Timp de peste trei decenii, și propaganda rusă a contribuit la torpilarea relațiilor româno-ucrainene.

Ca să fie limpede, este știut faptul că autoritățile ucrainene nu sunt cel mai comod interlocutor când vine vorba, în special, de subiectul minorităților. Totuși, trebuie să distingem foarte clar și rolul major al ”școlii de gândire” sovietice, care a (de)format generații la rând de ucraineni în direcția unei atitudini mai puțin flexibile față de România și comunitatea românească din Ucraina.


Timp de decenii, narativul sovietic a dominat gândirea decidenților din Ucraina privind subiectul ”România” (văzută pe nedrept drept o țară cu ambiții teritoriale), minorității românești (privită cu neîncredere de societatea și clasa politică ucraineană) și a limbii române (obligată să coexiste cu limba moldovenească, creată artificial de sovietici).

Însă acest lucru începe să se schimbe, așa cum remarca și Ambasadorul României la Kiev, E.S. Victor Micula, într-un interviu acordat în exclusivitate DefenseRomania.

”Guvernul ucrainean a adoptat câteva măsuri concrete care vin în sprijinul comunității românești din Ucraina. Reglementările adoptate sunt mai bune decât ce exista până acum și sperăm ca acest proces legislativ să meargă înainte. (…)

Guvernul ucrainean a adoptat o strategie pentru susținerea minorităților naționale din Ucraina. Totodată, a adoptat un plan de acțiune pentru îmbunătățirea învățământului în limbile minorităților”, arată oficialul român.

Anul 2023 a fost unul de referință în privința schimbării tonului Guvernul ucrainean față de subiectul limbii române.

”Guvernul ucrainean a adoptat în octombrie 2023 o directivă prin care se solicită înlocuirea referirilor la așa-zisa limbă moldovenească din toate documentele oficiale și înlocuirea acestora cu limba română”, reamintește Victor Micula.

Ambasadorul României la Kiev a mai explicat că autoritățile ucrainene ar putea institui chiar și o zi a limbii române. În acest sens, Departamentul pentru politici etnice din Ucraina urmează să prezinte Guvernului ucrainean o propunere concretă de act normativ care să oficializeze această propunere

”Au existat dezbateri publice pe acest subiect și s-a constatat că există sprijin unanim pentru instituirea unei astfel de zile. Astfel, Ucraina ar fi a treia țară care, după Republica Moldova și România, ar sărbători o zi a limbii române în aceeași zi cu celelalte două state (31 august)”, arată Victor Micula.

Totuși, așa cum remarcă și ambasadorul român în Ucraina, propaganda rusă încă este bine înrădăcinată în Ucraina, în special la nivel local.

Rezistența unor actori locali față de consemnarea inexistenței limbii moldovenești este un rezultat al propagandei rusești anterioare. Există încă urme ale acestei propagande și acesta este motivul pentru care urmărim cu mare atenție pașii concreți pentru implementarea deciziei Guvernului ucrainean din octombrie anul trecut. Majoritatea instituțiilor statului au început să întreprindă măsuri concrete, dar am sesizat și rezistența unor actori locali care sunt influențați de vectori de mesaj rusesc”, a subliniat ambasadorul României în Ucraina.

În Odesa numărul școlilor cu predare în limba română a crescut de la 3 la 16

Totodată, ambasadorul Micula mai adăugat că există și alte programe în derulare și a subliniat că numărul școlilor cu predare în limba română din regiunea Odesa a crescut de la 3 la 16.

„De altfel în curând trebuie să aibă loc în Ujgorod, în Transcarpatia olimpiada de limba și literatura română, unde vor participa elevi atât din Transcarpatia, cât și din Cernăuți și Odesa. Sperăm ca această olimpiadă să încurajeze cât mai mulți copii români să se înscrie în anii următori în școlile în care se predă în limba română în Ucraina. Există evoluții și în regiunea Odesa. Numărul de școli în care se predă în limba română a crescut de la 3 școli la 16 și există mai multe inițiative pe plan local pe care le vom sprijini pe măsură ce vom fi solicitați”, a precizat ambasadorul Victor Micula.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rachete trase din Irak către baza coaliţiei antijihadiste din Siria

Rachete trase din Irak către baza coaliţiei antijihadiste din Siria Mai multe rachete au fost lansate duminică seara din nordul Irakului spre o bază a...

Două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în mare

Două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în mare Două elicoptere ale marinei japoneze s-au prăbuşit în mare în timpul unui exerciţiu, a anunţat duminică...

Premier Energy anunţă că luni, 22 aprilie 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere a rețelelor electrice

Premier Energy anunţă că luni, 22 aprilie 2024, vor avea loc lucrări programate de întreținere a rețelelor electrice Pentru îmbunătățirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S Premier Energy Distribution S.A. anunţă...

Horoscop 22 aprilie 2024

Horoscop 22 aprilie 2024 Iată ce vă rezervă astrele pentru ziua de luni, 22 aprilie, potrivit stiripesurse.ro. Ziua de luni este una plină de momente relaxante...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.