StiripesurseExterneÎn prag de alegeri, preşedintele Poloniei măreşte pensiile

În prag de alegeri, preşedintele Poloniei măreşte pensiile

Publicat:

Preşedintele polonez, conservatorul Andrzej Duda, care va candida în mai pentru un al doilea mandat, a promulgat marţi legea privind acordarea celei de-a 13-a pensii şi a promis-o şi pe a 14-a, pentru a-şi relansa campania, transmite AFP, potrivit agerpres.

Potrivit noii legi, cea de-a 13-a pensie, echivalentă cu valoarea pensiei minime, va fi primită în fiecare an, în luna aprilie.

Citeşte şi: Poliţiştii albi scot mai repede arma decât colegii lor de culoare

Cu prilejul unei întâlniri cu alegătorii la Zyrardow (centru), Andrzej Duda a insistat pe importanţa ‘unei juste distribuiri a bunurilor’ ca fundament al societăţii, şi a promis să semneze în viitor un proiect legislativ, propus marţi de guvern, privind acordarea celei de-a 14-a pensii în 2021 pentru anumite categorii de pensionari, lăsând însă incertă posibilitatea menţinerii acestei măsuri după anul viitor.

De la preluarea puterii în 2015, conservatorii din partidul Lege şi Justiţie (PiS) au făcut din transferurile sociale un element important al politicii lor.


‘Sper că va exista o a 14-a pensie şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, o a 15-a mai târziu, apoi vom reuşi să creştem toate pensiile semnificativ’, a mai declarat preşedintele la Zyrardow.
Debutul campaniei sale a fost dificil, conservatorii din rândul cărora provine fiind afectaţi de gestul obscen făcut în parlament de una din deputatele lor către opoziţie, imagine care a inundat reţelele sociale.

Incidentul a avut loc după votul la un proiect al PiS de atribuire a aproape 2 miliarde de zloţi (470 milioane de euro) către mass-media publice, apropiate de putere, şi nu luptei împotriva cancerului, aşa cum propusese opoziţia.

Citeşte şi: China anunţă cel mai mic bilanţ cotidian al deceselor provocate de coronavirus

Pe de altă parte, şefa de campanie a lui Andrzej Duda a fost acuzată că a încălcat interdicţia de a face campanie înaintea scrutinului local de acum doi ani şi că, tot atunci, a muşcat un bărbat care dorea să-i interzică să distribuie pliante electorale, fapte pe care ea le neagă.

Conform unui sondaj dat publicităţii la mijlocul lunii februarie, Duda era cotat cu 50,3% din intenţiile de vot, la mică distanţă de candidata centristă de opoziţie Malgorzata Kidawa-Blonska, creditată cu 49,7% dintre opţiuni.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

‘Ești nebun de legat’: Trump îi face reproșuri lui Netanyahu într-o convorbire privind Libanul

Președintele Trump l-a criticat dur pe premierul israelian Benjamin Netanyahu în legătură cu escaladarea conflictului din Liban, într-o convorbire telefonică plină de injurii care...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.