StiripesursePoliticăÎn regiunea separatistă transnistreană a fost reluată eliberarea plăcuțelor neutre.

În regiunea separatistă transnistreană a fost reluată eliberarea plăcuțelor neutre.

Publicat:

În regiunea separatistă transnistreană a fost reluată eliberarea plăcuțelor neutre

Procesul de documentare primară în punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița a fost reluat. Aceasta în contextul în care, la sfârșitul lunii iulie, Parlamentul a aprobat un proiect de lege prin care a extins până pe 31 decembrie 2026 termenul în care mijloacele de transport din regiunea transnistreană pot fi înmatriculate cu numere neutre.

Biroul Politici de Reintegrare precizează că grupurile de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor, cu participarea experților de profil de pe ambele maluri ale Nistrului, s-au întrunit astăzi într-o nouă ședință. Experții au făcut schimb de opinii despre posibile măsuri de asigurare a bunei funcționări a celor două punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița.

„Experții de la Chișinău au reiterat necesitatea oferirii posibilității deservirii solicitanților conform principiului rândului ordinar (rând viu), în paralel cu formula programărilor preventive pentru a permite procesarea mai multor cereri”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului de Reintegrare.

În decembrie 2021, Tiraspolul a decis unilateral să iasă din mecanismul de înmatriculare a mijloacelor de transport transnistrene cu plăcuțe neutre. Cele două puncte de înmatriculare de la Tiraspol și Râbnița și-au continuat activitatea, însă fără a elibera plăcuțe neutre, ci doar perfectând anumite acte.

Până în prezent, la punctele de înmatriculare a unităților de transport deschise de Agenția Servicii Publice în orașele Tiraspol sau Râbnița au fost luate la evidență peste 10 000 de vehicule. Interesul cetățenilor a crescut semnificativ după ce în 2021 Ucraina a interzis trecerea frontierei moldo-ucrainene a autovehiculelor cu plăci de înmatriculare emise în stânga Nistrului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a pus un nou vicepreședinte la ANI

Ion Nicolaev a fost numit în funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Decretul a fost semnat de președinta Republicii Moldova, Maia...

Linia Electrică Vulcănești-Chișinău a fost pusă sub tensiune până la Stația Electrică Chișinău

Linia Electrică Aeriană (LEA) de 400 kV Vulcănești-Chișinău a fost energizată până la Stația Electrică Chișinău. Potrivit ministrului energiei, Dorin Junghietu, urmează ultimele teste...

Premierul Tofan se implică în scandalul numirii lui Radu Musteață la Ministerul Agriculturii

Premierul Vasile Tofan declară că, deocamdată, nu există motive pentru revocarea ministrului Agriculturii, Radu Musteață, după informațiile apărute în spațiul public privind presupuse legături...

Parlamentul a luat act de demisia lui Alexandr Trubca

Parlamentul a luat act de demisia deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate Alexandr Trubca. Decizia a fost aprobată în ședința de joi a legislativului, transmite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.