StiripesurseSocialÎn Republica Moldova este marcată Ziua fluviului Nistru

În Republica Moldova este marcată Ziua fluviului Nistru

Publicat:

Sărbătorită în fiecare an în ultima duminică a lunii mai, Ziua Nistrului este unul dintre cele mai importante evenimente prin care se accentuează importanța fluviului, ca principală arteră acvatică a Republicii Moldova. De Ziua Nistrului va avea loc Festivalul Internațional „Dansul vetrelor nistrene”, sub genericul „Nistrul care ne inspiră”, comunică MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Mediului, partea oficială a evenimentului va avea loc în orașul Ștefan Vodă, iar programul artistic se va desfășura în localitatea Răscăieți, pe malul râului Nistru.

Programul include activități culturale și educative, precum parada portului popular, paneluri de discuții și expoziții. Spațiile tematice amenajate – zona gastronomică, unde vizitatorii vor putea gusta din bunătățile tradiționale, în special zeamă la ceaun pe foc și pește la grătar, zona pescarului, zona meșterilor populari și zona de agrement – vor oferi vizitatorilor o experiență autentică și interactivă, în spiritul tradiției și al respectului pentru natură.

Festivalul reunește comunități de pe ambele maluri ale râului Nistru și aduce în prim-plan bogăția culturală a regiunii, prin spectacole coregrafice susținute de 15 ansambluri de dansatori din Letonia, Polonia, Grecia, Serbia, România și Republica Moldova, alături de artizani locali, meșteri populari, bucătari și antreprenori.

Citește și: Coletele poștale cu o valoare cuprinsă între 150 și 1 000 euro pot fi declarate online


Evenimentul este organizat de autoritățile publice locale, în colaborare cu Ministerul Mediului. Suportul financiar este acordat de Suedia, prin intermediul proiectului „Sprijinirea autorităților din Republica Moldova în managementul durabil al râului Nistru”, implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD Moldova).

Fluviul Nistru, cu izvorul în Munții Carpați, are o lungime de 1.359 km și o suprafață totală de 72,1 mii km², fiind cea mai importantă arteră acvatică a țării. Pe teritoriul Republicii Moldova, lungimea cursului de apă (Naslavcea–Palanca) este de 636 km, iar pe o distanță de 142,5 km fluviul constituie frontiera dintre Republica Moldova și Ucraina.

Resursele de apă ale bazinului Nistru, în limitele teritoriului Republicii Moldova, sunt evaluate la 10.700 milioane m³. Din acest volum, mai puțin de 30% se formează pe teritoriul țării. Astfel, Nistrul alimentează cu apă potabilă circa 80% din populația țării și 99% din populația municipiului Chișinău.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Premierul desemnat Vasile Tofan îşi prezintă planul de guvernare în plenul Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședința plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi se regăsește proiectul privind aprobarea Programului de activitate al Guvernului condus de...

VIDEO Droguri vândute într-un magazin de carne din Soroca

Trei persoane au ajuns în arest preventiv pentru 72 de ore, după ce polițiștii și procurorii PCCOCS au destructurat o rețea specializată în trafic...

Ministerul Culturii alocă 10 milioane de lei pentru Ziua Independenței

Ministerul Culturii a bugetat 10 milioane de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Independenței din acest an, asumându-și integral costurile necesare pentru desfășurarea evenimentului....

Benzina și motorina vor costa mai mult de la 1 august. ANRE introduce o nouă taxă

Șoferii vor plăti mai mult pentru benzină și motorină. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a aprobat modificarea marjei comerciale specifice aplicate la comercializarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.