Încălzirea globală nu a fost un factor determinant în cazul inundaţiilor recente din nord-estul Italiei (experţi)

Publicat:

Inundaţiile devastatoare care au lăsat în luna mai o parte din nord-estul Italiei sub ape au fost cauzate de un eveniment meteorologic care se produce “o dată la două secole”, legătura cu schimbările climatice nefiind un factor determinant în acest caz, au afirmat experţi, relatează AFP, potrivit agerpres

Şaptesprezece persoane au murit şi zeci de mii de locuitori au fost nevoiţi să-şi părăsească locuinţele după trei perioade de ploi abundente care au lovit regiunea Emilia-Romagna în trei săptămâni, conducând la alunecări de teren şi inundaţii care au provocat importante pagube materiale.


Citește și : Ungaria cere Comisiei Europene să prelungească restricţiile cu privire la importul de cereale din Ucraina până la finele lui 2023

Raportul grupului de climatologi europeni şi americani ai iniţiativei World Weather Attribution (WWA), publicat miercuri, indică faptul că luna mai a cunoscut cele mai abundente precipitaţii “în două secole”.

Potrivit grupului, al cărui scop este să demonstreze legături fiabile între încălzirea globală şi anumite fenomene meteorologice, astfel de evenimente, în această regiune şi în această perioada a anului, nu devin mai frecvente sau mai intense.

“Precipitaţiile extreme nu au devenit mai probabile din cauza emisiilor de gaze cu efect de seră”, a declarat WWA într-un comunicat, recunoscând că aceste concluzii sunt “neobişnuite” în contextul schimbărilor climatice.

Atmosferele mai calde pot reţine mai multă umiditate, ceea ce conduce adesea la precipitaţii mai frecvente şi mai intense în întreaga lume, aminteşte sursa citată.

Alte evenimente legate de schimbările climatice sunt în creştere în toată Italia, cu o tendinţă generală spre secetă, dar şi modificări ale anotimpurilor care conduc la averse potenţial mai puţin frecvente, însă mai intense.

Impactul inundaţiilor din Emilia-Romagna a fost agravat de o secetă de doi ani în nordul peninsulei, care a lăsat pământul uscat şi dur şi incapabil să absoarbă apa.

În acelaşi timp, decenii de urbanizare au crescut riscul de inundaţii.

“Rezultatele noastre statistice recunosc caracterul excepţional al unui astfel de eveniment”, a insistat Davide Faranda, coautor al raportului şi climatolog la Institutul Pierre Simon Laplace.

El a ţinut să precizeze că raportul nu afirmă că schimbările climatice nu au avut niciun rol în aceste inundaţii, ci că această corelaţie a depăşit sfera de cercetare a grupului său.

“Deşi episoadele de ploi abundente de primăvară nu se intensifică în Emilia-Romagna, precipitaţiile extreme se intensifică în alte părţi ale Italiei”, a mai spus el.

Citește și : Rusia susţine că a distrus ultima navă operaţională a marinei ucrainene în portul Odesa

Aproape 94% din municipalităţile italiene sunt ameninţate de alunecări de teren, inundaţii şi eroziunea costieră, potrivit Institutului Italian pentru Protecţia şi Cercetarea Mediului (ISPRA).

Regiunea Emilia-Romagna este extrem de ameninţată de aceste fenomene, cu o istorie de inundaţii şi alunecări de teren, însă singurul dezastru care se apropie ca amploare de cel din luna mai datează din 1939, potrivit studiului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.